Bibliotecarele, informaticienii, secretarele și contabilele din școli vor putea fi detașate „în interesul învățământului”

Personalul didactic auxiliar va putea fi detașat de acum înainte „în interesul învățământului”, la fel ca profesorii, conform Legii 6/2026, publicată în Monitorul Oficial vineri, 9 ianuarie. În plus, și pentru profesori și pentru cadrele didactice auxiliare au fost introduse în Legea învățământului preuniversitar două noi posibilități de detașare inexistente până acum: detașarea la inspectoratul școlar și la Ministerul Educației și Cercetării.

 

În practică, legea noua permite ca bibliotecari, informaticieni, secretare, contabili, consilieri juridici, administratori de patrinomiu, secretari sau auditori să fie detașați din școli către alte unități de învățământ sau instituții din sistemul de educație.

Introducerea detașarilor „în interesul învățământului” pentru cadrele didactice auxiliare și generalizarea detașarilor pentru cadrele didactice titulare către minister, inspectorate, are loc în condițiile în care nu a mai existat niciun concurs pe posturile de conducere din Ministerul Educației și pe cele din inspectoratele școlare dinainte de 2019.

Legea 6/2026 modifică art. 191 alin. (1) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și extinde atât categoriile de personal care pot fi detașate, cât și instituțiile unde pot fi făcute aceste detașări.

Dacă până acum detașarea „în interesul învățământului” era posibilă doar pentru personalul didactic de predare titular, noua lege permite explicit și detașarea personalului didactic auxiliar, angajat cu contract pe perioadă nedeterminată.

Totodată, sunt adăugate noi destinații de detașare, care nu existau în forma inițială a legii, și anume direcțiile județene pentru învățământ preuniversitar (DJIP) / Direcția Municipiului București (DMBIP), adică actualele inspectorate școlare județene, și Ministerul Educației și Cercetării, pentru ocuparea unor „funcții de specialitate”, relatează Edupedu.ro.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Patru mașini în valoare de aproximativ 20.000 de euro, indisponibilizate de polițiștii din Botoșani!

astăzi, 15:11

La data de 10 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani împreună cu cei din cadrul Serviciului Rutier și  Poliției orașul...

Dincolo de diagnosticul de autism, șansa de a fi înțeles: La Botoșani începe un curs dedicat intervenției moderne în autism, alături de psihologul Tudor Mitasov

astăzi, 14:30

Cum îl ajutăm pe copilul cu autism să comunice, să devină mai independent, să-și descopere potențialul și să-și găsească locul în lume? Răspunsurile se construiesc prin cunoaÈ...

Botoșăneanca Maia cucerește AURUL (și) în Albania la Campionatul European de Haltere!

astăzi, 14:02

Primul sportiv, din cadrul Campionatului European pentru Juniori și Tineret U23 care a debutat, luni, în Albania este botoșăneanca Maia Andrei. Adolescenta de 15 ani, legitimată la CS Bot...