Biblioteca vie: Întâlnirea liceenilor cu deținuți și angajați ai Penitenciarului Botoșani

"Persoanele condamnate au prezentat "povestea vieții lor", urmările acțiunilor ilegale (privarea de libertate) și deciziile personale privind reintegrarea in societate".

Marți, în colaborare cu reprezentanții Colegiului Național "A. T. Laurian", s-a desfășurat activitatea de tip cerc de lectură - Biblioteca vie, care a reunit cinci angajați ai Penitenciarului Botoșani, două persoane condamnate, cadre didactice ale instituției de învățământ și 80 elevi din clasele a XI-a și a XII-a.
 
Prin derularea acestui demers s-a oferit publicului prezent posibilitatea de a afla informații despre mediul penitenciar, prin interacțiunea directă cu cei care definesc acest spațiu, în activitatea directă în cadrul activitățile zilnice derulate: persoanele private de libertate și personalul angajat (din sectoarele Educație și Asistență Psihosocială, Siguranță și Regim Penitenciar, Resurse Umane și Formare Profesională).
 
Evenimentul s-a concretizat într-o activitate de tip dezbatere, în cadrul căreia fiecare “carte vie” a putut fi lecturată de către “cititorii” prezenți, fie din calitatea de angajat, fie în calitatea de persoană custodiată. 
 
În cadrul acestei sesiuni interactive, întrebările adresate de către elevi au vizat informații precum:
 
- Motivația de a lucra în mediul penitenciar, îndatoriri, atribuții, povestea de viață, așteptări și realități din ce presupune activitatea directă ca și angajat în penitenciar;
- consumul de substanțe/alcool motivat de sentimentul de acceptare/de apartenență la grup; 
- deciziile colective versus raționamente individuale în situații cu risc infracțional;
- pierderile suferite ca urmare a consumului de substanțe/alcool;
- consecințele consumului de substanțe: deteriorarea cognitivă, afecțiuni medicale, lipsa controlului și recurgerea la gesturi extreme (tendință de suicid, autovătămări prin aruncare de la înălțimi, comportamente involuntare de verificare a limitelor) etc.;
- implicarea în situații de risc decizional și infracțional pe de o parte, dar și motivația renunțării la consum, planuri de viitor, supape sau pârghii de susținere a deciziilor luate, încurajări, pe de altă parte.
 
"Persoanele condamnate au prezentat „povestea vieții lor”, urmările acțiunilor ilegale (privarea de libertate) și deciziile personale privind reintegrarea in societate. Totodată, activitatea a fost un prilej de intensificare a relațiilor de colaborare cu partenerii din comunitate, în vederea sprijinirii procesului de reinserție socială a deținuților, prin implicarea în activități de tip prosocial", a precizat comisar-șef Cristian Ieremie, directorul Penitenciarului Botoșani.
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Atenție! Cod portocaliu de instabilitate atmosferică: Se anunță vijelii și descărcări electrice!

astăzi, 10:54

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o  avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani valabilă astăzi, între orele 12:00 &nd...

Matei, băiețelul care poartă zilnic o „armură de plastic” și are nevoie de ajutorul semenilor pentru a scăpa de durere!

astăzi, 09:54

Matei Ștefan are doar 14 ani și jumătate, dar trupul lui poartă zilnic o povară pe care puțini dintre noi și-o pot imagina. Scolioza nu înseamnă doar o coloană care nu mai este dreap...

Marius Dănilă, fondatorul Brutăriei Rustik Pan: „Am revenit acasă pentru a construi ceva autentic, în locul din care am plecat”

astăzi, 09:16

După 18 ani petrecuți în Italia, Marius Dănilă a luat una dintre cele mai importante decizii ale vieții sale: să se întoarcă acasă, în județul Botoșani. La Dumbrăvița, &i...