Astăzi a început evaluarea națională pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a!

Rezultatele individuale obținute la aceste evaluări nu se afișează/nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei.

Începe evaluarea națională la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2023 - 2024. Peste 500.000 de elevi vor participa la această evaluare a competențelor, potrivit Ministerului Educației.

Sesiunea de evaluări naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat).

Evaluarea competențelor fundamentale la finalul clasei a II-a începe luni, 13 mai, cu proba de Limbă și comunicare - scris - Limba română, respectiv proba de Limbă și comunicare - scris - Limba maternă pentru elevii aparținând minorităților naționale.

 

Marți, 14 mai, elevii claselor a II-a vor susține proba de Limbă și comunicare - citit - Limba română, iar miercuri, 15 mai, elevii aparținând minorităților naționale participă la proba de Limbă și comunicare - citit - Limba maternă.

Joi, 16 mai, va avea loc proba la matematică și științe ale naturii, în timp ce vineri, 17 mai, se va desfășura ultima probă din cadrul EN II (Limbă și comunicare - scris-citit - Limba română pentru minoritățile naționale), susținută de elevii aparținând minorităților naționale

Evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a/EN IV) are următorul calendar: limba română (21 mai), matematică (22 mai) și limba maternă (23 mai), scrie Antena3 CNN.

Calendarul de administrare a evaluării naționale la finalul clasei a VI-a (EN VI) are următoarea configurație: 28 mai - Limbă și comunicare, respectiv 29 mai - matematică și științe ale naturii.

Probele au o structură și caracteristici de evaluare similare celor administrate în anii anteriori. Testele sunt elaborate de Centrul Național Pentru Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), au un format asemănător evaluărilor internaționale și implică un nivel mediu de dificultate”, potrivit Ministerului Educației.

Durata alocată rezolvării este de 30 de minute pentru fiecare test administrat (EN II), respectiv de 60 de minute pentru fiecare test administrat (EN IV și EN VI).

Testele sunt evaluate în cadrul unităţilor de învăţământ de către comisiile de evaluare constituite la nivelul acestora, în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test.

Ca element de noutate pentru administrarea și valorificarea rezultatelor înregistrate, colectarea datelor rezultate din evaluarea testelor scrise va fi realizată cu ajutorul unei noi aplicații digitale. Aceasta va permite, pe de o parte, colectarea datelor în condiții de siguranță și de control optimizat al calității și, pe de altă parte, va oferi comisiilor de evaluare acces la propriile date de evaluare ale elevilor și va permite valorificarea rapidă și flexibilă a acestora. Astfel, va fi facilitată realizarea rapoartelor clasei și a raportului școlii, fără eforturi birocratice suplimentare și într-un timp mai scurt”, precizează Ministerul Educației.

Rapoartele generate la nivelul unității de învățământ pe baza acestor rezultate furnizează argumente statistice de maximă importanță și relevanță pentru construirea măsurilor de valorificare a rezultatelor înregistrate la aceste evaluări naționale, măsuri focalizate pe nivelul unității de învățământ și pentru beneficiarii serviciilor educaționale: elevi, părinți/tutori, cadre didactice, personal educațional de sprijin etc.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

„Noaptea Muzeelor la Sate” la Casa Memorială „George Enescu” din Liveni cu un tur ghidat și audiții muzicale!

astăzi, 08:50

Muzeul Județean Botoșani, prin Casa Memorială „George Enescu” Liveni, ia parte la ediția a IV-a a evenimentului cultural „Noaptea Muzeelor la Sate”, care va avea loc s&acir...

ASTĂZI începe Street Food Festival la Botoșani cu o ediție aniversară și un show de drone în premieră!

astăzi, 08:23

Între 27 și 30 august, Pietonalul Unirii devine din nou locul de întâlnire pentru iubitorii de street food, muzică și experiențe inedite. Street FOOD Festival - The Original săr...

Sportiva din Botoșani care a urcat pe podium la Europenele de Juniori la Haltere din Kosovo!

astăzi, 08:12

Flavia Hreapcă, legitimată la CS Botoșani, câștigă ultimele medalii pentru România la Europenele de Juniori Youth II U17 din Kosovo. Sportiva a obținut o medalie de argint la stil...