Art-terapie pentru copiii cu dizabilități și familiile lor, la o grădiniță din Botoșani! (Foto)

Pe lângă componenta practică a atelierelor, există și cea de natură psihologică, menită să îi ajute pe cei mici să aibă mai multă încredere în propriile forțe și să își exprime emoțiile și trăirile.

Pe data de 28 decembrie 2023, la Grădinița Prichindeii din comuna Brăești a avut loc un alt atelier de art-terapie, adresat copiilor cu dizabilități din această comună, precum și părinților lor, susținut de reprezentații Asociației Conexiuni pentru comunitate Botoșani, o echipă mobilă formată din asistent social Carmen-Elena Smit, psiholog Tamara Balan și ergoterapeut Sabina-Alexandrina Dinco.

16 copii cu dizabilități, cu vârstele între 4 și 16 ani (alături de frați și surori) și părinții lor au participat la acest atelier de creație în care și-au decorat propriile steluțe, de polistiren, lemn sau nuiele și alte decorațiuni de iarnă, pentru a crea o atmosferă strălucitoare, festivă, magică, la cumpăna dintre ani. Dar de fapt în ochișorii veseli de copii a stat toată magia. Și în emoția din spatele zâmbetelor. Nu au lipsit ciocolata caldă, ceaiul, portocalele sau turta dulce și biscuiții cu scorțișoară, pentru a întregi atmosfera de iarnă și de sărbătoare.

 

Adulții, strecurați printre ei, au spus povești terapeutice și au dezbătut teme în cadrul Școlii părinților: recunoașterea emoțiilor, importanța inteligenței emoționale, gestionarea emoțiilor, puterea empatiei etc. Pentru părinți, a fost bucuria de a sta alături de copii, într-un moment de sărbătoare.

Copiii au plecat acasă cu steluțele confecționate de ei, acoperite de sclipici, brățări de feltru cu brăduți împodobiți, omuleți de zăpadă și alte surprize, ce au ajuns unde trebuie, anume în bradul de acasă.

Atelierul este parte din proiectul "Conectare prin culoare" derulat din luna decembrie 2021 de cele trei doamne, în comunele din județul Botoșani - ateliere de creație furnizate copiilor și tinerilor cu dizabilități din mediul rural, precum și familiilor lor, acolo unde accesul la serviciile de tip centre de zi sau terapii specializate este poate mai redus.

Obiective: îmbunătățirea abilităților manuale, sociale, artistice ale copiilor/tinerilor, manifestarea creativității, îmbunătățirea participării la viață comunității a persoanelor vulnerabile în general și cu dizabilități, in special, o mai mare vizibilitate și acceptare la nivel local, dezvoltarea abilităților parentale, promovarea educației non-formale.

Pe lângă componenta practică a atelierelor, există și cea de natură psihologică, menită să îi ajute pe cei mici să aibă mai multă încredere în propriile forțe și să își exprime emoțiile și trăirile.

Atelierul are o componentă non-formala adresată și părinților, urmărind dezvoltarea abilităților parentale, creșterea implicării acestora în procesul educativ.

Proiectul "Conectare prin culoare" este sprijinit, în perioada decembrie 2023 – august 2024, de Fundația Pentru Comunitate Cluj-Napoca și MOL România, prin Programul Mol pentru sănătatea copiilor.

Asociația Conexiuni pentru comunitate Botoșani vă urează un An Nou cu împliniri de suflet, realizări frumoase, personale și profesionale! Să ne revedem sănătoși la anul, să creăm conexiuni în folosul comunității în care trăim. La mulți ani!

(Comunicat de presă)







 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...