Apar noi sancțiuni pentru elevi: Vor putea fi mustrați de profesori în fața clasei. Schimbări și în privința uniformei

Propunere controversată a Ministerului Educației: elevii să fie scoși în fața clasei și certați de profesori dacă nu respectă regulile. Ba mai mult, se pregătesc sancțiuni pentru cei care nu poartă uniformă.

Statutul Elevului ar putea fi modificat imediat după Crăciun, potrivit surselor Digi24. Practic, potrivit măsurilor propuse de Minister, apar mai multe ocazii în care elevii ar putea fi sancționați de către profesori. Ca noutate, ordinul de ministru propune ca elevii să fie sancționați în fața clasei de către cadrul didactic, de față cu alți colegi.

 

În plus, copiii care creează probleme ar putea fi mutați disciplinar la o altă școală care are resursele necesare pentru a putea corecta comportamentul elevului ce a comis o abatere.

În momentul de față, când greșește, unui elev fie i se poate face observație, poate fi mustrat în scris, chiar i se poate retrage bursa, sau, în situații mai complicate, poate să îi fie scăzută nota la purtare sub 6. În plus, elevii care adună peste 40 de absențe ar putea fi mutați la o altă unitate de învățământ. Și ținuta elevilor intră în atenția ministrului Educației. Chiar dacă, în prima conferință de presă de la preluarea mandatului Ligia Deca spunea că „uniforma școlară poate fi o opțiune câtă vreme nu devine instrument de excluziune”, iată că o modificare în noul ordin de ministru prevede că elevii nu se mai pot îmbrăca așa cum își doresc, iar lipsa unor elemente de identificare cu școala de care aparțin poate fi sancționată cu observație sau chiar mustrare scrisă.

Știm că școlile de la noi sunt mediul perfect pentru episoade violente între elevi și profesori. În cazul în care școala recomandă consilierea unui elev care a provocat probleme, însă părintele nu acceptă ajutorul personalului din școală, respectivul elev nu va mai beneficia de ridicarea sancțiunilor aplicate pentru comiterea episoadelor de violență sau bullying la școală.

Publicate prima dată de edupedu.ro, modificările ar fi trebuit să fie discutate în următoarea Comisie de Dialog Social, însă Ordinul a fost retras de pe ordinea de zi și va fi rediscutat după Crăciun.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ploi, vijelii și grindină anunțate de meteorologii în următoarele zile!

astăzi, 16:16

În perioada 2 - 4 septembrie instabilitatea atmosferică se va accentua treptat începând de miercuri, 2 septembrie, în mai multe zone din țară. Joi, 3 septembrie, vor fi&n...

Un profesor debutant şi un medic rezident pornesc cu salarii de bază de circa 4.500 de lei net, cât un chelner!

astăzi, 15:03

După luni de negocieri şi în ciuda faptului că România a ratat jalonul din PNRR privind reforma salarizării bugetarilor, Ministerul Muncii a publicat la finalul săptămânii trec...

Restricții de circulație pe arterele principale din Municipiul Botoșani cu ocazia desfășurării crosului caritabil “Coloract” - ediția a IX-a

astăzi, 14:36

În contextul desfășurării editiei a IX-a a manifestării caritabile „COLORACT 2026”, organizată de Rotary Club Botoșani și Interact Botoșani, în parteneriat cu Primăria...