Activități de prevenire a dependenței de tutun, alcool și droguri la Colegiul Economic

În perioada 23 mai - 5 iunie a.c., la Colegiul Economic „Octav Onicescu” din Botoșani  s-au desfășurat o serie de activități preventive în legătură cu consumul de tutun, alcool și droguri. La activități au luat parte elevii claselor IX-XII. Acestea au vizat formarea în rândul elevilor a unor abilități de viață necesare luării unor decizii informate, corecte și responsabile privind stilul de viață.

Totodată, aceste activități de prevenire au avut rolul de a sensibiliza elevii cu privire la efectele și riscurile asociate acestor consumuri. Activitățile au fost realizate în parteneriat cu CENTRUL DE PREVENIRE, EVALUARE ȘI CONSILIERE ANTIDROG-BOTOȘANI din cadrul Agenției Naționale Antidrog. Din partea acestei instituții au fost prezenți în unitatea școlară coordonatorul centrului Vlad-Gabriel Axinciuc și ofițerul de prevenire antidrog- Inspector de poliție Bunduc Ana Maria care au purtat discuții interactive cu elevii și au  vizionat împreună cu aceștia filme/reportaje pe tematica activității.

 

Cu ajutorul unor ochelari speciali (care induc efectele consumului de alcool în versiunea de zi și de noapte și efectele consumului de droguri), elevii au putut experimenta efectele negative și riscurile la care se expun atunci când consumă alcool sau droguri. Prevenirea consumului și dependenței de droguri folosind acești ochelari se orientează spre realitățile vieții tinerilor și se adresează acestora atât pe plan emoțional cât și rațional. În cadrul acestor activități a fost marcată și Ziua Mondiala Fără Tutun - 31 mai- pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la riscurile asociate fumatului asupra sănătății tinerilor.
Participarea unui număr mare de elevi, interesul manifestat de aceștia și implicarea activă în discuții au caracterizat activitățile pe tot parcursul derulării acestora.

„Activitatea antidrog a fost interesantă, mi-a plăcut. Am discutat cu reprezentanții antidrog și despre cauzele și consecințele alcoolului asupra omului. Chiar am rămas cu niste informații utile în urma acestei activități", a declarat D.C. elevă în clasa a XI-a.

„În prezent astfel de acțiuni de prevenire se dovedesc necesare. Adolescenții trebuie să conștientizeze pericolele la care se pot expune prin consumul de droguri și alcool. Activitatea de prevenire trebuie să fie completată de promovarea unor modalități "sănătoase" de petrecere a timpului liber, ca alternative la consumul de substanțe psihoactive”, a declarat directorul Colegiului, prof. Paul Octav.

(Comunicat de presă emis de prof. Alina Iosub-Georgescu)


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Județul Botoșani, cea mai mare creștere din țară la extinderea rețelei de canalizare în sate, dar suntem foarte departe de ”civilizație”

Thursday, 22 October 2026

Un procent de 75% dintre gospodăriile de la sat au astăzi toaleta în casă, față de doar 16,5% în 2007, momentul aderării României la UE, iar 75,5% au baie sau duș. Anul trecut...

Doctorița din Botoșani, felicitată de Ambasada României în SUA: ”Un gest extraordinar de omenie. Un moment de mândrie pentru noi toți!”

Thursday, 22 October 2026

Elena Sumanariu, originară din Botoșani, se afla în vacanță în America atunci când a intervenit pentru a acorda primul ajutor unui bărbat prăbușit în Aeroportul din Miam...

80 de ani de la nașterea lui Dimitrie Brândză, botoșăneanul care a dat Grădinii Botanice din București numele său!

Thursday, 22 October 2026

Născut în județul Botoșani, la 22 octombrie 1846, medic, naturalist și botanist român, membru titular al Academiei Române, a fondat Grădina Botanică din București, care astăz...