Activitate interactivă între elevi și jandarmi la sediul Instituției Prefectului, pe linia prevenirii faptelor antisociale (video)

Astăzi, la sediul Palatului Administrativ, din municipiul Botoșani, a avut loc o activitate de prevenire a faptelor antisociale cu elevi botoșăneni, care s-a intitulat „Misiune pentru conștientizare”. Acțiunea a fost organizată de Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) din Botoșani, împreună cu subprefectul Paula Berențan și președinta Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), Cristina Breșug.

Din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) a participat căpitan Eusebiu Zară, sublocotenent Mihaela Cojocariu, psiholog în cadrul Inspectoratului, plutonier Adi Ținteanu și purtătorul de cuvânt Dan Izotov.

 

Discuțiile s-au învârtit în jurul prevenirii și combaterii faptelor antisociale la care pot fi supuse elevii atât în mediul școlar, cât și în cel exterior, fie că sunt săvârșite de ei sau nu, dar și cu privire la riscurile consumului de substanțe interzise și a folosirii inadecvate a rețelelor de socializare, precum și noțiuni despre bullying și efectele acestuia.

Aproximativ 80 de elevi de la Liceul Pedagogic ,,Nicolae Iorga", Liceul Tehnologic ,,Elie Radu", Liceul Tehnologic ,,Petru Rareș", Complexul de apartamente ,,Cireșarii" și Casa de tip familial ,,Lizuca", însoțiți de cadre didactice, au purtat un dialog deschis cu jandarmii botoșăneni timp de 90 de minute.
Activitățile în cadrul campaniei vor fi organizate până la finalul anului școlar în curs, cu elevii de la diferite instituții de învățământ preuniversitar din județul Botoșani.









 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

astăzi, 19:00

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

astăzi, 12:43

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...

Un șef de la Drumuri Naționale Botoșani despre pregătirile de iarnă: „Lumea ia acasă tot ce poate” / „Ar fi sfinte” (Video)

Friday, 30 October 2026

Ing. Liviu Mihalache, șef adjunct al Secției de Drumuri Naționale Botoșani, a vorbit în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural despre pregătirile pentru iarna 2026 – 2027. Acesta...