„Acțiunea Înseamnă Schimbare”: Proiectul care formează tineri din Botoșani, Prahova și Suceava pentru rolul de lideri în comunitate! (foto)

Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani, în parteneriat cu Fundația Județeană pentru Tineret Prahova și Fundația Națională pentru Tineret, anunță lansarea oficială a proiectului „Acțiunea Înseamnă Schimbare” – Proiect cofinanțat de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Acest proiect ambițios, are ca scop principal creșterea implicării civice și sociale a tinerilor din județele Botoșani, Prahova și Suceava, prin promovarea educației non-formale și a participării active.

Proiectul „Acțiunea Înseamnă Schimbare” își propune formarea unui grup de 18 tineri facilitatori, care vor fi instruiți în cadrul unui curs organizat la Botoșani, între 29 august și 2  septembrie 2024. Acești tineri vor deveni lideri în comunitățile lor, contribuind la dezvoltarea socială și civică prin organizarea de activități educative, dezbateri și întâlniri cu tinerii din județele implicate.

 

„Tinerii sunt viitorul, iar acest proiect le oferă șansa de a se dezvolta personal și profesional, de a învăța să-și asume responsabilități și de a deveni agenți ai schimbării în comunitățile lor”, declară Emilian Ivasuc, Manager de Proiect.

Activitățile cheie ale proiectului includ:

- Organizarea unui curs de formare pentru facilitatori, cu participarea tinerilor din Botoșani, Prahova și Suceava.

- Desfășurarea de întâlniri și dezbateri pe teme de educație civică și participare activă.

- Organizarea Forumului Tineretului, un eveniment care va reuni ONG-urile locale pentru a promova colaborarea și implicarea tinerilor.

Proiectul va avea un impact semnificativ asupra comunităților locale, consolidând cooperarea între organizațiile de tineret și promovând principiile europene de nediscriminare și egalitate de șanse. De asemenea, va contribui la dezvoltarea unui model replicabil de educație non-formală, care să poată fi extins la nivel național.

Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani este o organizație non-profit dedicată sprijinirii tinerilor din județul Botoșani prin programe și proiecte de educație non-formală, voluntariat și dezvoltare comunitară. Fundația colaborează activ cu parteneri locali și internaționali pentru a crea oportunități de dezvoltare pentru tineri.

Cei ce doresc a se implica pot obține mai multe informații despre proiectul „Acțiunea Înseamnă Schimbare” astfel:

Contact: Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani

Telefon: 0756.981.972

Email: Emilian.ivasuc@fjtbotosani.ro

Website: www.fjtbotosani.ro



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trei posturi vacante de grefier pe perioadă determinată, unul este la Dorohoi!

astăzi, 19:23

În condițiile prevăzute de Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, cu modificările și completările ulterioare și cu respe...

Verificări cu polițiști și comisari de mediu pe Prut și lacul Stânca, pești redați mediului natural și amenzi de peste 30.000 de lei! (Foto, Video)

astăzi, 18:30

În baza Planului cadru de Cooperare încheiat între IGPR, IGPFR și GNM și a planului de acțiune "CLEAN WATERS 2026" comisari din cadrul Garda de Mediu Botoșani, agenții...

Cinci hectare de vegetație și peste o tonă de fân în flăcări, locuințe salvate de pompieri! (Video)

astăzi, 17:15

Un incendiu a izbucnit, în urmă cu puțin timp, pe un câmp din localitatea Stăuceni. Vegetația uscată a fost cuprinsă de flăcări, iar din cauza vântului, incendiul s-a extins ...