Absolvenții de liceu care au obținut media 10 în sesiunea iunie-iulie a examenelor de Bacalaureat, au fost premiați, miercuri, de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ). 13 tineri au primit diplome, plachete și câte 3.000 de lei pentru performanța reușită.
„Mă bucur din tot sufletul că existați în educația botoșăneană, că faceți cinste educației, profesorilor, părinților, familiilor voastre. (...) Voi sunteți cei care ați reușit Bac de 10 în pandemie. Poate și placheta ar fi trebuit să sune așa. Felicitările noastre sunt la unison și gândurile noastre bune vi se vor întoarce de fiecare dată când vom auzi peste ani de voi”, le-a transmis inspectorul școlar general, Ada Macovei.
La ceremonie au participat inclusiv prefectul județului, Dan Nechifor, și subprefectul Aneta Gireadă.
„Chiar dacă numeric sunteți puțini, din punctul meu de vedere sunteți importanți pentru județul Botoșani. Ceea ce îmi doresc eu este să rămâneți în județul Botoșani. Avem nevoie de excelență. Guvernul va găsi întotdeauna bani pentru elevii performanți, poate chiar sume mai consistente. Vreau să vă urez succes și să vă întoarceți sau să rămâneți în județ”, a spus Nechifor.
Au fost premiați șase absolvenți ai Colegiului Național „Mihai Eminescu”: Gabriel Brehuescu, Flavia Constantin-Gălbău, Narcisa Huminiuc, Cosmina Mihoreanu, Alexandru Moroșan, Bianca Stîncescu; trei absolvenți ai Colegiului Național „A.T. Laurian”, respectiv Tudor Cardaș, Medeea Moruz și Eliza Ungureanu; Andreea Ivan, din cadrul Colegiului Economic „Octav Onicescu”, Mirela Bălăucă, din cadrul Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga”, și doi absolvenți ai Liceului „Regina Maria” din Dorohoi: Denisa Căruntu și Georgiana Rotariu.