A plecat la cele veșnice un venerabil profesor. ”Un model de performanță profesională și credință unită cu fapta!” (Foto)

Educația botoșăneană este în doliu. S-a stins un profesor care a luminat calea cunoașterii pentru generații de elevi, dedicându-și timpul și eforturile pentru a le modela mințile și a-i inspira.

Cu inimile grele și cu o profundă durere, familia anunță plecarea din această lume a unui om remarcabil, soț, tată, bunic și profesor deosebit, Aurel Murărașu.

”Acest om minunat a părăsit această lume la data de 20 ianuarie 2024, la vârsta de 88 de ani, lăsând în urmă o moștenire care va dăinui în inimile noastre pentru totdeauna. În calitate de soț, Aurel a fost sprijinul și sursa de bucurie a familiei sale. Ca tată devotat, și-a dedicat viața îndrumării și iubirii pentru copiii săi, iar ca bunic, a oferit căldură și înțelepciune nepoților săi. În calitate de profesor cu vocație, Aurel a luminat calea cunoașterii pentru generații de elevi, dedicându-și timpul și eforturile pentru a le modela mințile și a-i inspira”, transmit membrii familiei.

Aurel Murărașu a fost nu doar un educător, ci și un mentor, un om care a adus contribuții semnificative în comunitatea școlară și în viața celor pe care i-a influențat. Cu generozitate, inteligență și un suflet cald, el a lăsat o amprentă profundă în inimile tuturor celor care l-au cunoscut.

Și Primăria Comunei Vorniceni a transmis un mesaj de condoleanțe la plecare celui care a fost prof. Aurel Murărașu.

”O mare pierdere pentru noi, dar și pentru învățămăntul vornicenean. Suntem alături de familia îndurerată și le transmitem condoleanțe și multă putere să treacă peste această grea încercare”, a transmis primarul Irimia Gheorghe.

Despre personalitatea profesorului plecat în veșnicie a scris, în cuvinte alese, un fost coleg.

”Cu adâncă tristețe, cadrele didactice pensionare, au primit vestea că, sâmbătă 20 ianuarie 2024, în urma unei suferințe, inima profesorului Aurel Murărașu s-a oprit. Născut la 17 februarie 1936 în satul Vorniceni, Aurel Murărașu este fiul lui Emil și Catinca Murărașu, oameni gospodari cu frică de Dumnezeu, urmează școala primară în satul său natal, având ca învățător pe Constantin Ciubotaru. Continuă apoi școala generală, din satul său natal, fiind prima promoție cu șapte clase din Vorniceni. În anii 1955-1959 urmează Liceul Grigore Ghica Voievod din Dorohoi. În anul 1961 termină stagiul militar, ca mai apoi să se încadreze ca profesor necalificat de educație fizică la Școala Generală din Vorniceni. Urmează Facultatea de Educație Fizică  de 3 ani din Iași fiind apoi profesor titular de Educație Fizică la Liceul de Cultură Generală din Vorniceni. În perioada anilor 1980-1987 este director al Școlii Gimnaziale nr. 1 Vorniceni, fiind un bun administrator al școlii și un îndrumător al cadrelor didactice, îmbunătățind calitatea învățământului. În perioada 1990-1996 este director al Școlii Gimnaziale nr.2 Vorniceni unde desfășoară o activitate laborioasă didactică și profesională. Spirit practic și dinamic, caracterizat prin credință și profesionalism, profesorul Aurel Murarașu, rămâne în memoria tuturor celor care l-au cunoscut, o persoană deosebită, un chip luminos al învățământului vornicenean, rămâne un model de performanță profesională și credință unită cu fapta, care ne-a lăsat drept moștenire rezultatele vastei sale activități, dar un model de bunătate și respect față de vorniceneni. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a scris prof. Teodor Epure.

Serviciul funerar va avea loc la 23 ianuarie 2024 la cimitirul din Vorniceni.

Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i lumineze calea în veșnicie!

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident la Todireni! Doi tineri au avut nevoie de îngrijiri medicale! (Foto)

astăzi, 00:25

Doi tineri de 15, respectiv 26 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul s-a produs pe ...

Tineri și neliniștiți: Patru botoșăneni, condamnați la închisoare cu executare!

Friday, 22 November 2024

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul de Investigații Criminale au identificat un bărbat de 41 de ani din municipiul Dorohoi, pe numele căruia era emis un mandat de ...

PSD Botoșani: Marcel Ciolacu președinte și PSD la guvernare reprezintă garanția creșterii veniturilor botoșănenilor!

Friday, 22 November 2024

Marcel Ciolacu va fi un președinte al tuturor românilor, indiferent de orientările lor politice sau de categoriile sociale din care fac parte, care propune unirea românilor în juru...