Cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar a fost modificat de autoritățile române.
Sumele sunt cuprinse între 100 și 500 de lei în funcție de de categoria din care fac parte elevii și sunt stabilite pentru perioada anului școlar 2021-2022, prevede o hotărâre de guvern aprobată în ședința de miercuri, 6 octombrie.
Guvernul precizează că autoritățile locale pot decide majorarea acestora cu condiția ca sumele să se încadreze în bugetele acestora.
Iată ce prevede hotărârea pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, care se acordă în anul şcolar 2021 – 2022.
“ARTICOL UNIC.
(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, în semestrul I al anului școlar 2021-2022, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, este de 100 lei.
(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, în semestrul II al anului școlar 2021-2022, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, este de:
a) 500 lei, pentru bursa de performanță,
b) 200 lei, pentru bursa de merit,
c) 150 lei, pentru bursa de studiu,
d) 200 lei, pentru bursa de ajutor social.
(3) Bursele se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație.
(4) Autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor, cu încadrarea în legea bugetului unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale” se prevede în hotărârea Guvernului.