Virgil Popescu: Ne gândim la o modalitate de a-i bonifica pe cei care economisesc energie

Executivul se gândeşte la o modalitate de a-i bonifica pe cei care doresc să economisească energie, iar acest mecanism e gândit în aşa fel încât să fie şi stimulativ, a declarat miercuri, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Ne gândim, şi premierul a spus, ne gândim şi la o modalitate de a-i bonifica pe cei care doresc să facă acest lucru. Şi vrem să venim nu numai cu „trebuie să plătească mai mult dacă consumă mai mult" ci şi dacă cumva economisesc să câştige ceva. Şi ne gândim să îmbinăm aceste două lucruri. Nu mă întrebaţi cum va fi, pentru că gândim acest mecanism cum ar trebui să fie în aşa fel încât să fie şi stimulativ, pentru că ne dorim efectiv ca oamenii să rămână cu mai mulţi bani în buzunar”, a spus ministrul.

Pe de altă parte, el a precizat că şi-ar dori ca multe industrii să fie prinse în Ordonanţa de Urgenţă privind plafonarea preţurilor la energie, însă acest act normativ a fost creat "exact pe ce s-a hotărât în Coaliţia de Guvernare".

„Mi-aş dori foarte multe industrii să fie prinse în această ordonanţă, aşa cum era şi înainte. Şi Ministerul Energiei să ştiţi că nu se va opune niciodată de a proteja mai mult, o plajă mai largă de industrii şi o plajă mai largă de populaţie. Trebuie să discutăm şi cu Ministerul Economiei, şi cu Ministerul de Finanţe, pentru că nu noi suntem cei care spunem ce industrii trebuie să intre. Ordonanţa a fost creată exact pe ce s-a hotărât în Coaliţia de guvernare”, a explicat Virgil Popescu, potrivit Agerpres.

În ceea ce priveşte bolnavii cu aparate medicale, el a subliniat că aceştia trebuie ajutaţi fie prin prevederile Ordonanţei fie, de exemplu cu vouchere.

„Pentru bolnavii cu aparate medicale, l-am văzut şi astăzi pe domnul prim-ministru că în şedinţa de Guvern a solicitat exact la cei care sunt în drept să ne spună câţi bolnavi sunt care au aparate medicale, unde sunt, pentru că e normal să fie înregistraţi, pentru că normal trebuie ajutaţi. E logic că trebuie ajutaţi şi trebuie ajutaţi punctual. Ei pot fi ajutaţi prin această ordonanţă sau punctual prin, de exemplu, prin vouchere direct ţintite către persoanele respective”, a precizat Popescu.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A plecat la muncă în Belgia, iar familia din Botoșani nu mai știe nimic de el!

Friday, 11 September 2026

Andrei Lucian a dispărut fără urmă! Botoșăneanul - care în noiembrie va împlini 28 de ani - în luna iulie plecase la muncă în Anderlecht – Belgia. A lucrat î...

Bolojan dă drumul la angajări la Modern Calor Botoșani, plus salarii mărite pentru a compensa creșterea inflației!

Friday, 11 September 2026

Guvernul a aprobat majorarea cheltuielilor de natură salarială, ocuparea posturilor vacante, precum și creșterea numărului de personal și a costurilor aferente pentru 22 de companii și regii af...

Cernăuții la Botoșani. Discuții despre modernizarea punctului de trecere a frontierei Racovăț-Diakivți

Friday, 11 September 2026

Modernizarea punctului internațional de trecere a frontierei Racovăț–Diakivți, dezvoltarea legăturilor dintre comunitățile din regiunea Cernăuți și județul Botoșani și continuarea c...