Amenzi de peste 90.000 de lei aplicate în urma unor controale în Piața Centrală

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și specialiștii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor au desfășurat, miercuri, o acțiune în zona Pieței Centrale, din municipiul Botoșani, pentru verificarea respectării prevederilor legale, de către agenții economici.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean, în cadrul activităților desfășurate, au fost verificați 36 de agenți economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 90.000 de lei.

De asemenea, a fost dispusă și confiscarea a peste 2.000 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.

 

Spune-ne opinia ta