Valeriu Iftime, săgeți către Doina Federovici după Gala Excelenței în Afaceri. ”O surpriză mai puțin plăcută!”

Camera de Comerț și Industrie Botoșani a organizat vineri, 17 noiembrie, cea de-a 30-a ediție a Galei Excelenței în Afaceri, la care au participat aproape 200 de reprezentanți ai mediului de afaceri din Botoșani.

Valeriu Iftime, săgeți către Doina Federovici după Gala Excelenței în Afaceri. ”O surpriză mai puțin plăcută!”

 Valeriu Iftime  

La câteva zile de la eveniment, Valeriu Iftime, președintele Camerei de Comerț Botoșani, s-a declarat mulțumit de ediția aniversară a Galei, menționând că evenimentul a beneficiat și de prezența mediului politic, amintindu-i pe Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani, și pe Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, dar și pe Cătălin Drulă, președintele național al USR.   

”Este genul de implicare benevolă, voluntară a oamenilor politici pe care o aștept și o încurajez, ca semn de apropiere și de interes față de mediul de afaceri botoșănean”, a precizat Valeriu Iftime, președintele Camerei de Comerț Botoșani.

 

Nu a trecut neobservată absența de la Gala Excelenței în Afaceri a reprezentantului Consiliului Județean Botoșani, de la eveniment lipsind Doina Federovici. Valeriu Iftime a făcut aluzii la o ”lipsă de atenție și de respect față de mediul de afaceri din Botoșani”.

”O surpriză mai puțin plăcută a fost faptul că președintele Consiliului Județean, doamna Doina Federovici, nu a participat la gală, mai ales că nu am primit niciun fel de mesaj prin care să-mi transmită că nu poate veni. În cel mai rău caz, Consiliul Județean ar fi putut fi reprezentat de altcineva. Nu a fost, din păcate, nimeni. Aș vrea să consider că această absență reprezintă o lipsă de atenție față de munca mea, ca președinte al Camerei și nicidecum o lipsă de atenție și de respect față de mediul de afaceri din Botoșani”, a transmis Valeriu Iftime.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...