Se dau sau nu pensiile şi salariile înainte de Paşti? Anunțul Casei de Pensii Botoșani!

La această oră, cert este că pensiile vor fi primite înainte de Sărbătorile de Paști doar de către pensionarii Ministerului de Interne. Carmen Dan a anunțat încă de sâmbătă că pensionarii MAI își vor primii bani înainte de Învierea Domnului.

În ceea ce privește ceilalți pensionari, nu s-a anunțat până acum nimic oficial. În plus, există voci care susţin că nu mai este timp pentru punerea în aplicare a unei eventuale ordonanţe de urgenţă date în această săptămână pentru plata în avans a salariilor bugetarilor și a pensiilor. 

 

Chiar dacă în şedinţa de guvern din Săptămâna Mare se va decide acest lucru, nu mai este timp pentru punerea în aplicare a unei eventuale ordonanţe de urgenţă pentru plata în avans a salariilor bugetarilor şi a pensiilor. Mai ales că, începând din acest an, Vinerea Marea este zi nelucrătoare. 

Întrebat săptămâna trecută despre plata salariilor şi a pensiilor anticipat, înainte de Paşti, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a declarat: „Nu a fost o discuţie în acest sens în ședința de Guvern. Mai multe amănunte poate să dea Ministerul Finanţelor”.

La Botoșani, pe pagina de Facebook a Casei de Pensii era postat luni seara următorul anunț: "În luna aprilie plata pensiilor se face conform convenţiilor încheiate cu CN Poşta Română şi cu băncile comerciale: în cont bancar plata se va face vineri 13 aprilie, iar plata prin poştă la domiciliu va începe din 16 aprilie".

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Maia Sandu vorbește din nou de unirea Republicii Moldova cu România: „Rusia se apropie de granițe!” / ”Nu avem suficient sprijin popular”

astăzi, 11:24

Într-un interviu pentru publicația Valasz din Ungaria, Maia Sandu a spus că unirea cu România poate fi o soluție pentru securitatea țării, dar a recunoscut că nu există încă ...

„Drumul mănăstirilor”, unul dintre cele mai fascinante și totodată puțin cunoscute trasee turistice ecumenice din țară

astăzi, 11:07

Cunoscut ca „Drumul Mănăstirilor” după ce a fost reabilitat în totalitate de Consiliul Județean Botoșani, în 2023, și inclus în circuitul turistic național, î...

Talon de inspecție tehnică periodică fals descoperit la controlul de frontieră de la Racovăț!

astăzi, 10:38

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetăţenie ucraineană care a prezentat la controlul de fro...