"După cum, desigur, cunoaşteţi, reducerea contribuţiei la pilonul II de pensii de la 5,1% la 3,75% operează începând cu veniturile realizate în luna ianuarie 2018, concomitent cu transferul contribuţiilor de asigurări sociale de la angajator la angajat. În situaţia în care angajatorul nu a majorat în mod corespunzător venitul brut al angajatului, contribuţiile pentru pilonul II au înregistrat o scădere", se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii.
Reprezentanţii ministerului au prezentat situaţia numărului de participanţi la pilonul II pentru care s-au efectuat viramente şi sumele virate către fondurile de pensii administrate privat.
Astfel, numărul participanţilor pentru care s-au efectuat viramente a fost în ianuarie 2017 de 3.604.000, iar în ianuarie 2018 de 4. 019.000. Sumele virate s-au cifrat la 493. 368.390 lei în ianuarie 2017, respectiv 590.023.110 lei în ianuarie 2018.
"În acest context, apreciem că scăderea contribuţiilor la pilonul II poate avea drept cauză reducerea veniturilor care constituie baza de calcul a contribuţiilor de asigurări sociale. De asemenea, considerăm că o altă explicaţie a scăderii contribuţiilor o reprezintă inclusiv faptul că, pană la această dată, pentru unele contracte de muncă active angajatorii nu au operat încă în REVISAL noile valori ale salariilor brute", menţionează comunicatul Ministerului.
"Situaţii particulare pot fi identificate în cazuri de cumul al veniturilor din contracte de muncă cu venituri din activităţi independente (persoane fizice autorizate, drepturi de proprietate intelectuală,etc). Avem în vedere, în această situaţie, faptul că, spre exemplu, pentru veniturile din drepturi de proprietate intelectuală nu se mai datorează contribuţie de asigurări sociale (deci nu se mai fac viramente la pilonul II) dacă persoana realizează în aceeaşi lună şi venituri în baza unui contract de muncă. Modificarea intervine în baza prevederilor art. 150, alin.2 din Codul fiscal", mai spune documentul citat.
Anul trecut, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu susţinea că nu aveau cum să scadă contribuţiile, după reducerea procentului care merge către pensiile private, de la 5,1 la sută la 3,75% plus transferul contribuţiilor de la angajator la angajat.