Sărăcia lovește România. 73% dintre români nu au niciun ban de economisit

În ediția de vineri seară a unei emisiuni de pe Antena3 a fost prezentat un sondaj referitor la venituri, situația financiară din gospodăriile oamenilor și percepția despre viitorul economic al României.

Jurnaliștii de la Antena3 scriu că potrivit studiului, 73% dintre români nu au niciun ban de economisit, se arată în sondajul realizat pe un eșantion de 1.006 persoane, în perioada 25 ianuarie 2022 - 10 februarie 2022.

Datele arată că 16% dintre cei chestionați au așteptări pozitive din punct de vedere economic și cred că situația în România se va îmbunătăți, în timp ce 82% se declară pesimiști în acest sens.

 

Având în vedere insecuritatea locurilor de muncă, venitul și capacitatea redusă de economisire, 73% dintre respondenți spun că nu pot economisi deloc.

39% dintre respondenți au spus că nu le mai rămân bani după achitarea obligațiilor, în timp ce 34% descriu situația lor economică fiind „dificilă" sau „foarte dificilă".

Mai mult, 30% din cei chestionați se așteaptă ca situația economică a gospodăriei lor să se deterioreze în următoarele 12 luni, iar pentru 26% dintre respondenți locul de muncă este instabil.

Din punct de vedere demografic, constatăm că vulnerabilitatea economică a gospodăriilor, apreciată ca fiind dificilă în acest moment, este resimțită de un procent de 27% bărbați și 41% femei din categoria de vârstă 30 - 59 de ani.

În paralel, 39% dintre respondenți cu vârsta de peste 60 de ani au apreciat că situația financiară a gospodăriilor lor se va deteriora și mai mult în următoarele 12 luni.

Din punct de vedere al veniturilor, 41% dintre respondenți spun că o duc foarte greu cu venituri de sub 5.500 de lei, cei mai îngrijorații fiind cei fără un loc de muncă stabil și pensionarii.

Sondajul a fost realizat de Ara-Public Opinion în parteneriat cu IRSOP (Institutul Român de Sondare a Opiniei Publice).

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Apel către întreaga comunitate pentru Elena: Tânăra riscă să rămână fără picior!

astăzi, 09:40

Elena, o tânără de 33 de ani, trece printr-o situație dificilă. Viața i-a fost zdrobită, în 2024, în urma unui cumplit accident de circulație. Aceasta trăiește în Bucu...

Tradiție reinterpretată cu stil: Balul Bobocilor 2026 la Colegiul Economic din Botoșani! (Foto)

astăzi, 08:23

Emoții la maximum, eleganță și un strop de mândrie locală au transformat Balului Bobocilor de la Colegiul Economic „Octav Onicescu” într-unul dintre cele mai apreciate eve...

Calendar ortodox 7 noiembrie - Sfinţii 33 de Mucenici din Melitina; Sf. Cuv. Lazăr din Muntele Galisiei

astăzi, 08:00

Cei 33 de mucenici din Melitina s-au nevoit pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (305-311). Cel dintâi dintre ei era Ieron, bărbat puternic la trup şi viteaz, dar b...