Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 11,23% în aprilie

Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 11,23% în aprilie 2023, de la 14,53% în martie 2023, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate vineri.

Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 19,84%, cele nealimentare cu 5,83%, iar serviciile cu 10,64%, scrie Digi24.ro.

„Indicele preţurilor de consum în luna aprilie 2023 comparativ cu luna martie 2023 este 100,75%. Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2023 comparativ cu decembrie 2022) este 3,1%. Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2023 comparativ cu luna aprilie 2022 este 11,2%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2022 - aprilie 2023) faţă de precedentele 12 luni (mai 2021 - aprilie 2022) este 15,0%”, se arată într-un comunicat INS citat de Agerpres.

 

Potrivit sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna aprilie 2023 comparativ cu luna martie 2023 este 100,78%. Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2023 comparativ cu luna aprilie 2022 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 10,4%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2022 - aprilie 2023) faţă de precedentele 12 luni (mai 2021 - aprilie 2022) determinată pe baza IAPC este 13,0%. Banca Naţională a României organizează, vineri, o conferinţă de presă pentru prezentarea Raportului asupra inflaţiei - mai 2023, susţinută de Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

Potrivit băncii centrale, rata anuală a inflaţiei va continua probabil să scadă pe o traiectorie aproape similară celei previzionate anterior, coborând la nivelul de o cifră în trimestrul III al acestui an.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

Wednesday, 11 November 2026

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

Wednesday, 11 November 2026

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

Wednesday, 11 November 2026

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...