Raluca Turcan vrea ca microîntreprinderile cu maxim 9 angajaţi să elimine obligativitatea întocmirii fişei postului, a condicii de prezenţă şi a regulamentului intern

Raluca Turcan vrea ca microîntreprinderile cu maxim 9 angajaţi să elimine obligativitatea întocmirii fişei postului, a condicii de prezenţă şi a regulamentului intern

   Sursa foto: Digi24.ro

Trei ordonanţe de urgenţă care prevăd eliminarea unor obstacole birocratice pentru IMM, dar şi noi măsuri cu rolul de a susţine angajaţii şi companiile în perioada stării de alertă, propuse de Ministerul Muncii, vor schimba complet modul de acțiune al companiilor mici și mijloci din România.

Potrivit Economedia, măsurile prevăd introducerea semnăturii electronice în relaţiile dintre angajatori şi angajaţi, precum şi noi reglementări pentru facilitarea telemuncii.

Iată cele mai importante măsuri ce vor fi propuse în şedinţa de guvern de ministrul botoșănean Raluca Turcan:

– Pentru microîntreprinderile cu maxim 9 angajaţi (peste 445.000 în total), printr-o modificare a Codului Muncii, se elimină obligativitatea întocmirii fişei postului, a condicii de prezenţă şi a regulamentului intern.

– Noi prevederi la încheierea contractului individual de muncă, ce vor permite părţilor să utilizeze semnătura electronică (avansată sau calificată însoţită de marca temporală), fără ca acest lucru să poată fi însă impus angajatului de către angajator.

– De asemenea, angajatorul va putea folosi semnătura electronică şi în raporturile cu instituţiile publice, la întocmirea documentelor din domeniul relaţiilor de muncă. Pe de altă parte, angajatul nu va putea fi obligat să utilizeze semnătura electronică, dar părţile au obligaţia să folosească acelaşi tip de semnătură la încheierea unui act.

– Telemunca. Proiectul prevede faptul că angajatul este obligat să respecte şi să asigure confidenţialitatea informaţiilor şi documentelor utilizate în timpul activităţii, angajatorul trebuie să asigure instruirea adecvată a salariaţilor cu privire la utilizarea echipamentelor necesare telemuncii, iar activitatea este verificată tot prin utilizarea tehnologiei informaţiei. Potrivit datelor Ministerului Muncii, în România sunt aproape 400.000 de contracte de muncă cu clauză de telemuncă din totalul de 6,5 milioane, faţă de doar 50.000 de contracte în martie 2020, adică un număr care a crescut de 8 ori într-un an.

Pentru a intra în vigoare, măsurile trebuie adoptate de guvern sub forma unor ordonanţe de urgenţă.

 

Spune-ne opinia ta