Prețurile apei îmbuteliate se vor majora cu 20%. Pe cine dau vina producătorii

Producătorii de apă de izvor vor majora cu 20% preţurile apei îmbuteliate. Aceștia spun că o parte din scumpirile de la energie, ambalaje şi combustibili vor fi transferate către consumatorul final. Producătorii de apă de izvor vor majora cu 20% preţurile apei îmbuteliate, fiind nevoiţi să transfere către clienţii finali o parte din costurile suplimentare provocate de creşterea preţurilor la energie, ambalaje şi combustibili, se menţionează într-un comunicat remis de Asociaţia Producătorilor din Industria Apei (APRIA).

 

Producătorii de apă de izvor spun că nu mai pot menţine actualul nivel al preţurilor. Scumpirile din ultimul an la energie, ambalaje şi combustibili pun o presiune mare asupra sustenabilităţii afacerilor. Prin urmare, în această perioadă, are loc o recalibrare a nivelului de preţ, astfel încât o parte din costurile suplimentare va fi transferată către clienţii finali.

”Membrii Asociaţiei Producătorilor din Industria Apei (APRIA) au fost tot timpul atenţi la nevoile clienţilor, investind în calitate şi în eficientizarea proceselor de producţie pentru a oferi cea mai bună apă la cele mai bune preţuri. Din păcate, scumpirile uriaşe din ultima perioadă nu mai au cum să fie acoperite în integralitate de producători, aşa că vom asista în următoarea perioadă la o majorare a preţului cu 20%", se precizează în comunicatul APRIA.

Producătorii de apă îmbuteliată plătesc în acest an facturi de energie electrică cu 90% mai mari faţă de 2020, preţul combustibililor s-a majorat cu aproximativ 20% şi, în plus, a crescut cu aproape 50% preţul ambalajelor (PET-uri, carton, folie), argumentează Asociaţia Producătorilor din Industria Apei.

De asemenea, membrii APRIA resimt şi presiunea cursului de schimb leu-euro, din cauza investiţiilor majore realizate în ultimul timp, evoluţia acestuia reprezentând o permanentă îngrijorare, potrivit comunicatului asociaţiei patronale.

Membrii Asociaţiei Producătorilor din Industria Apei vor continua să investească în utilaje de ultimă generaţie pentru a creşte gradul de eficienţă şi se vor orienta spre soluţii inovatoare de producţie şi utilizare a energiei, subliniază APRIA.

Totuşi, reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor din Industria Apei consideră ca efortul lor trebuie să fie dublat şi de acţiuni ale autorităţilor, care să sprijine companiile care produc în România şi să încurajeze demersurile care îşi propun realizarea unor activităţi economice sustenabile, se menţionează în comunicatul APRIA.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...