Preţul reglementat al gazelor ar putea creşte cu circa 9-10% de la 1 aprilie 2020, dacă va intra în vigoare calendarul de liberalizare pe care îl pregătesc autorităţile române, potrivit unor surse din sectorul energetic.
Noul calendar de liberalizare agreat de autorităţile române şi Comisia Europeană prevede că piaţa de gaze va fi complet liberalizată la 1 aprilie 2021, însă, între 1 aprilie 2020 şi 31 martie 2021, va exista o perioadă de tranziţie.
În acest interval tranzitoriu, 50% din necesarul consumatorilor casnici şi al termocentralelor va fi asigurat în regim reglementat, la preţul plafonat de 68 de lei pe MWh, iar 50% din gaze vor fi achiziţionate de pe piaţa liberă.
"Dacă se va aplica acest 'gas release', de la 1 aprilie 2020 va fi o scumpire de 9-10%, la preţurile care sunt acum pe bursă", spun surse din sectorul energetic.
România are termen 26 decembrie pentru a prelua în legislaţie noul calendar de liberalizare a pieţei gazelor. Aceasta după ce, în cadrul unei proceduri de infringement, ca urmare a OUG 114/2018, ţara noastră a primit de la Bruxelles o amânare de trei luni pentru a nu fi trimisă în faţa Curţii Europene de Justiţie.
Piaţa de gaze naturale va fi complet liberalizată la 1 aprilie 2021, iar cea de energie electrică la 1 iulie 2021, inclusiv la consumatorii casnici, spunea Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele ANRE, în urmă cu două săptămâni.
"Va fi o liberalizare completă la 1 aprilie 2021 la gaze şi la 1 iulie 2021 la energie electrică, atât pe piaţa angro, cât şi pe cea de retail, adică şi la consumatorii finali", a afirmat oficialul ANRE, într-o conferinţă de specialitate.
Potrivit acestuia, măsura a fost agreată de toţi participanţii la piaţă, precum şi de Comisia Europeană.
"Nu mai are niciun rost să păstrezi piaţa reglementată pe segmentul de retail, dacă piaţa angro este liberalizată. Am discutat cu toţi actorii din piaţă şi cu Comisia Europeană şi toată lumea a fost de acord că nu este o abordare sănătoasă să menţii preţurile reglementate la consumatorii finali casnici, dacă ai o piaţă liberă pe angro. Tot timpul vei avea de-a face cu diferenţe în plus şi minus, care trebuie reglate şi care influenţează concurenţa. Scopul este să avem concurenţă, iar furnizorii mari şi cei mici să se concureze în piaţă, ceea ce se poate realiza doar în condiţiile unei pieţe liberalizate complet", a explicat Bege, potrivit Agerpres.ro.
ANRE va continua să avizeze doar tarifele de furnizare în regim de ultimă instanţă, pentru o perioadă limitată, în caz de urgenţe, precum falimentul sau incapacitatea furnizorului de a livra energie sau gaze.
Responsabilii din energie merg pe două planuri pentru a fi siguri că acest lucru se va îndeplini: acest calendar va fi legiferat fie prin Lege, în Parlament, fie prin Ordonanţă de Urgenţă, în cazul în care lucrurile sunt blocate în forul legislativ.
"Am primit o amânare de trei luni de la Comisia Europeană, astfel că trebuie să rezolvăm problema până la 26 decembrie. În cazul în care lucrurile se blochează în Parlament, avem pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă, identic cu ce se discută în Parlament. Sper ca tulburările la nivel politic să nu pericliteze acest plan, pentru că nu cred că Comisia Europeană va fi dispusă să ne dea alte termene", a arătat reprezentantul ANRE, conform sursei citate.
Dacă România nu rezolvă aceste probleme în termenul acordat de Comisia Europeană, dosarul de infringement va ajunge la Curtea Europeană de Justiţie
Preţul reglementat al gazelor ar putea creşte cu circa 10% de la 1 aprilie 2020
Stiri Botosani Saturday, 26 October 2019 EconomieSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Decizie istorică în România: Cine face noua numărătoare a voturilor la prezidențiale?
Curtea Constituțională a României a solicitat astăzi, 28 noiembrie 2024, Biroului Electoral Central renumărarea voturilor din toată țara. Decizia magistraților de la CCR a fost luată &ic...
CNSAS: Un candidat pentru Senat, pe listele de la Botoșani, a colaborat cu Securitatea!
A fost identificată o persoană care a avut calitatea de lucrător al Securității. Este vorba de Alexandru Amititeloaie, candidat SOS pentru Senat. Alexandru Amititeloaie deschide lista SOS pent...
Curtea Constituțională a cerut renumărarea tuturor voturilor la alegerile prezidențiale!
Judecătorii Curții Constituționale au solicitat Autorității Electorale Permanente și Biroului Electoral Central renumărarea tuturor voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale, au p...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.83 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici