Tema s-a aflat în atenția specialiștilor din mediul universitar, care au dezbătut problema din mai multe perspective, dat fiind că oamenii nu sunt informați cu privire la riscurile pentru sănătate pe care le pimpune poluarea pasivă cu azbest.
Departamentul de Geografie din cadrul Facultății de Istorie și Geografie a Universității „Ștefan cel Mare“ Suceava a organizat, recent, simpozionul internațional „Calitatea mediului și utilizarea terenurilor“, ajuns la a IX-a ediție. Din comitetul științific au făcut parte cadre universitare din Franța, Belgia, Ucraina, Moldova și România – centrele universitare București, Cluj-Napoca, Iași, Oradea, Timișoara, Suceava. Dintre studiile prezentate regăsim și unul de maximă importanță pentru așezările omenești și în special pentru cele din mediul rural, "Poluarea pasivă cu azbest – o problemă cu risc pentru sănătatea umană în așezările din județele Botoșani și Suceava“.
Lumea Satului prezintă un interviu cu autoarea analizei, prof. univ. dr. Elena Matei, de la Universitatea București, Departamentul de Geografie Umană și Economică.
Convenția de la Geneva, 1986, prin OMS, a reglementat riscul dat de azbest în mediile ocupaționale. Documentul a fost ratificat 3 ani mai târziu, în 1989. Până în prezent, circa 60 de state au semnat această convenție, printre care și România.
– Dat fiind faptul că a fost demonstrat riscul expunerii la azbest, acest material se mai folosește în lume?
– Nu sunt date certe cu referire la utilizarea materialului în țările semnatare, dar în mare măsură se cunoaște că azbestul a fost înlocuit cu alte substanțe. Mai sunt însă multe state cu mari probleme legate de acest tip de poluare: Turcia, China, Moldova, România, chiar și Polonia, acolo unde au fost efectuate studii aprofundate.
– România a limitat/interzis azbestul?
– Prin HG. 124/2003 privind prevenirea, reducerea și controlul poluării mediului cu azbest au fost reglementate comercializarea și utilizarea azbestului. Actul normativ prevedea ca, începând cu 1 ianuarie 2007, să fie interzise toate „activitățile de comercializare și de utilizare a azbestului și a produselor care conțin azbest“ (art. 12, alineat 1). Însă, în anul 2006, prin HG 734/2006, s-a revenit în legislație prin art. 13 care spune că „produsele care conțin azbest și care au fost instalate sau se aflau în funcțiune înainte de data de 1 ianuarie 2005 pot fi utilizate până la încheierea ciclului de viață al acestora“. Totuși, să reținem că durata de viață a materialelor pe bază de azbest este extrem de mare și, în consecință, vom avea pentru câțiva zeci de ani probleme de poluare și risc pentru sănătatea umană. În anul 2011, agențiile de mediu ar fi trebuit să inventarieze toate utilizările azbestului la nivel teritorial, inclusiv clădirile cu astfel de acoperiș, însă acțiunea nu s-a finalizat coerent prin monitorizare continuă și programe de soluționare.
– Ce conține materialul încât elemente din structura sa chimică afectează într-atât sănătatea?
– Sub genericul de azbest se utilizează mai multe minerale silicat din clasa serpentine, amfibole: azbest albastru (crocidolit), azbest alb (crisolit) – cel mai periculos, azbest brun (amosit), antofilit, tremolit, actinolit. Acestea constituie pericole pentru sănătatea populației prin generarea de particule aciforme care, odată inhalate, ingerate sau în contact cu organele „moi“ (ficat, plămâni etc.) au o capacitate fizică extrem de mare de fixare pe un organ și efect toxicologic, de fapt cancerigen.
– În ce mod acționează și deteriorează starea de sănătate?
– În mediile ocupaționale care presupun manevrarea acestor minerale pentru exploatare sau procesare pericolul este extrem de mare. În mediile domestice, casnice pericolul este mai mic deoarece manevrarea lui este mult diminuată, dar riscul de a genera particule acifome rămâne. Un mediu aerian poluat cu particule de azbest devine periculos prin inspirarea lor și, mai departe, prin afectarea sistemului respirator. Studiile arată că, după intrarea acestor particule în sistemul respirator uman, într-un interval de 5-15 ani există riscul de apariție a unei tumori (mezoteliom malign, cancer bronhopulmonar). Pe componenta acvatică, apa poate conține azbest mai ales acolo unde conductele de alimentare îl au în compoziție; riscul este legat de pătrunderea acestor particule în aparatul digestiv sau migrarea în sistemul renal, chiar genital. Și ingerarea unor produse alimentare contaminate cu particule de azbest (grădini în zone cu exploatări de azbest, fabrici de azbest, case acoperite cu azbest) constituie un risc major.
– În ce au constat studiile dvs. și la ce concluzii ați ajuns?
– Mă opresc doar la studiile publicate, unde am reușit să cooptez și captez interesul unor colegi din cadrul Facultății de Geografie, Universitatea din București, Universitatea „Ștefan cel Mare“ din Suceava și Universitatea de Vest din Timișoara. Am efectuat un studiu legat de nivelul educațional al populației privind riscul poluării cu azbest și un studiu de obținere a unui model de estimare a riscului azbestului în comunitățile unde s-a utilizat la acoperișurile caselor/anexelor. Ambele au fost realizate în județele Botoșani și Suceava. Primul studiu a condus la concluzia că populația nu avea cunoștințe legate de pericolul contaminării mediului de locuire cu azbest, nu se știa despre legislație și nici despre modalitățile de decontaminare sau, mai corect, de dezafectare a acoperișurilor care au în conținut fibre de azbest. Dintr-un eșantion de 500 de persoane, doar 5 cunoșteau faptul că numai un personal specializat și cu echipamente, tehnici speciale poate manevra înlocuirea acoperișurilor cu azbest. Cel de-al doilea studiu a fost extrem de laborios, iar rezultatele au relevat faptul că azbestul, în locuințele acoperite cu „plăci de azbest“, este al treilea factor de risc al cancerului de plămâni, după fumat, mediile ocupaționale cu aer poluat cu particule materiale, inclusiv azbest. Azbestul folosit la anexe devin al patrulea factor al îmbolnăvirilor. Cum în aceste așezări sunt și case și anexe acoperite cu azbest, la construcția, întreținerea, repararea cărora au fost cu siguranță implicați proprietarii gospodăriilor, azbestul devine al doilea factor de risc pentru cazurile de cancer de plămâni. Ce ne-a atras atenția este incidența pe cauze de deces, respectiv a cancerului pulmonar atât la populația feminină, de regula nefumătoare, cât și la cea masculină, inclusiv la populația tânără, nu numai la cea vârstnică.
– Ce este de făcut pentru a limita acest fenomen?
– Cred că e nevoie de o mediatizare echilibrată a fenomenului, și nu de una care să stârnească panică. S-ar livra astfel informații corecte cum ar fi faptul că, de exemplu, un acoperiș dezafectat de proprietarul care nu cunoaște amănunte nu face altceva decât să contamineze și mai mult mediul. Trebuie să se rețină că înlocuirea acestor materiale este bine să fie realizată de către firme specializate, iar deșeurile se depozitează în situri special amenajate. Aceste acțiuni/proiecte pot fi inițiate de: actorii care administrează patrimoniul agricol, știut fiind faptul că fostele sedii CAP, de mecanizare a agriculturii etc. au utilizat exclusiv și excesiv acest material, iar clădirile respective pot fi considerate focare de poluare locală; primăriile unde sunt școli nemodernizate care au acoperișuri cu suprafețe mari învelite cu azbest și care sunt un risc pentru populația școlară; primăriile din localitățile ce au comunități sărace, cu populație de regulă îmbătrânită și cu venituri mici, utilizatoare clasică a plăcilor de azbest pentru construcția caselor.
Maria Bogdan - Revista Lumea Satului nr. 13, 1-15 iulie 2017