Operator economic din Botoșani închis temporar și amendat cu 40.000 de lei!

Sancțiune de 40.000 de lei, dar și suspendarea temporară a activității, asta au decis comisarii Gărzii de Mediu Botoșani.

Comisarii Gărzii de Mediu Botoșani, în echipă mixtă cu reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, au constatat că un operator economic desfășoară activități de import și comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet de echipamente electrice și electronice (aparatul de producere gheață, umidificator, perie electrică păr, robot de bucătărie, expresor cafea), fără a fi înscris în Registrul național al producătorilor de EEE instituit Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

 

În acest sens s-a stabilit în sarcina operatorului economic un număr de 12 măsuri cu termen în vederea remedierii neconformităților constatate.

De asemenea, s-a aplicat o sancțiune de 40.000 lei.

Mai mult, s-a aplicat o sancțiune complementară a suspendării temporare a activităţii operatorului economic până la conformarea cu prevederile legale.

Până în prezent, operatorul economic a obținut numărul de înregistrare în Registrul național al producătorilor de EEE instituit Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, a transmis numărul tuturor reţelelor comerciale prin care sunt vândute EEE importate, respectând în acest sens obligațiile producătoriilor de EEE, aşa cum sunt definiţi în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice.

Sesizarea a venit ca urmare a controlului tematic planificat și a planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice care comercializează și utilizează substante care diminuează stratul de ozon sau gaze fluorurate cu efect de seră, precum și pentru respectarea legislației privind regimul substanțelor periculoase și deșeurilor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Județul Botoșani, cea mai mare creștere din țară la extinderea rețelei de canalizare în sate, dar suntem foarte departe de ”civilizație”

Thursday, 22 October 2026

Un procent de 75% dintre gospodăriile de la sat au astăzi toaleta în casă, față de doar 16,5% în 2007, momentul aderării României la UE, iar 75,5% au baie sau duș. Anul trecut...

Doctorița din Botoșani, felicitată de Ambasada României în SUA: ”Un gest extraordinar de omenie. Un moment de mândrie pentru noi toți!”

Thursday, 22 October 2026

Elena Sumanariu, originară din Botoșani, se afla în vacanță în America atunci când a intervenit pentru a acorda primul ajutor unui bărbat prăbușit în Aeroportul din Miam...

80 de ani de la nașterea lui Dimitrie Brândză, botoșăneanul care a dat Grădinii Botanice din București numele său!

Thursday, 22 October 2026

Născut în județul Botoșani, la 22 octombrie 1846, medic, naturalist și botanist român, membru titular al Academiei Române, a fondat Grădina Botanică din București, care astăz...