În România nu s-a încercat izolarea selectivă, cum încearcă să facă de exemplu Marea Britanie, pentru a proteja categoria de vârstă cea mai vulnerabilă, respectiv a persoanelor vârstnice care au peste 70 de ani, ceea ce va face ca în scurt timp întreaga țară să se confrunte cu o gravă criză economică. Deja realitatea începe să se izbească de ușă, iar analiștii apreciază că 1 milion de oameni riscă să ajungă în șomaj imediat după terminarea crizei coronavirus.
În acest context, Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin CONAF, propune Guvernului României, măsuri aplicate care să stimuleze nu doar sectoare punctuale din economie ci mediul de afaceri în ansamblul său:
În colaborarea cu Guvernul CONAF propune:
1. Susținerea furnizării de apă, energie electrică, gaze și combustibili pe toată perioada până la eradicarea pandemiei, cu o marjă de extindere de 3 luni, în mod GRATUIT, pentru a stimula revenirea imediată a populaței și agenților economici din pierderile suferite în perioada de inactivitate economică.
2. CONAF propune scutirea de la plata impozitelor, taxelor și contribuțiilor agenților economici care plătesc, conform legii 75% din salariul angajatului pe toată perioada cât acesta din urmă nu își desfășoară activitatea.
3. Acordarea de linii de credit de la stat pe termen de 1 an cu dobandă “0 “ sau cel mult 50 % din ROBOR, pentru IMM-uri și pentru celelalte entități ce au până la 50 de angajați (PFA, IF, II, AF, asociații, fundații) pentru a stimula revenirea rapidă a activitații.
4. Accesarea de rezervă pentru alimente de bază și asigurarea publică de către Președintele României că toți locuitorii țării vor avea acces la ele.
Colaborarea mediului de afaceri cu mediul bancar CONAF propune:
1. Propunem încetarea plății ratelor la creditele acordate persoanelor fizice și juridice pe o perioadă de minim 90 zile și reeșalonarea acestora pe o perioadă de 6-12 luni, cu menținerea sau reducerea dobânzilor actuale.
2. Perioada de grație de minim 90 zile pentru rambursarea creditelor de investiții, cu menținerea sau reducerea dobânzilor actuale.
3. Acordarea de garanții guvernamentale companiilor pentru a contracta finanțări bancare pentru susținerea activității curente.
4. CEC și EXIMBANK să aibă programe de finanțare pentru agenții economici.
Colaborarea cu instituiile statului:
Inspectoratul Teritorial de Muncă a anunțat închiderea activității, iar înregistrarea firmelor se poate face doar la ghișeu întrucât parola de obținere a depunerii on-line se ia tot de la ghișeu, ca urmare trebuie să se aibă în vedere următoarele măsuri imediate:
1. Prelungirea termenelor de înregistrare a contractelor de muncă încheiate în această perioadă 11.03-31.03.2020, cu posibilitatea luării în calcul a extinderii perioadei până la 31.05.2020 sau la o dată ulterioară.
2. Comunicarea unor adrese de e-mail oficiale unde să se poată trimite documentele necesare înregistrării contractelor, iar data înregistrării să fie dată trimiterii pe acele adrese de e-mail comunicate oficial de către ITM, cu confirmarea primirii acestora și transmiterea parolei REVISAL tot pe e-mail.
Agenția Națională de Administrare Fiscală-ANAF:
depunerea unor declarații, adrese pentru soluționarea diverselor probleme la ghișeu.
1. Comunicarea unor adrese de e-mail oficiale unde să se poată trimite documentele, iar data înregistrării să fie dată trimiterii pe acele adrese de e-mail comunicate oficial de către fiecare Agenție Județeană de Administrare Fiscală, cu confirmarea primirii acestora.
2. Eșalonarea datoriilor fiscale pe o perioadă de 120 de zile de la termenul de plată (25.03.2020), fără a fi calculate doânzi și penalități pentru această perioadă (de luat în considerare posibilitatea de prelungire dacă situația economică se agravează).
3. Prelungirea perioadei de emitere a executărilor silite (popriri pe conturi)- 60 zile.
4. Rambursarea datoriilor către agenții economici: rambursări de TVA, recuperări de impozite.
5. Compensarea între sumele de rambursat de la bugetul de stat și obligațiile fiscale scadente ale contribuabililor, fără calcularea de penalități în sarcina acestora dacă compensarea nu s-a realizat la timp de către stat.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate:
1. Prelungirea termenelor de înregistrare a cererilor de recuperare a concediilor medicale ale angajaților societăților comerciale.
2. Rambursarea de urgență a concediilor medicale plătite de către agenții economici.
“Deși România nu are capacitatea financiară a Germaniei este necesar sa acționăm acum pentru a nu lăsa economia să se scufunde, serviciile, comerțul (mai puțin cel de produse alimentare), Horeca, transporturile, industria auto, turismul, industria ușoară dar nu numai, sunt doar câteva sectoare afectate.
Germania a pus la punct un plan de sprijin al companiilor de peste 500 de miliarde de euro. Ministrul german al economiei a numit noul plan financiar „bazooka”. Companiile germane vor avea acces la credite furnizate de stat şi la facilităţi fiscale.
Mediul de afaceri reprezintă principalul promotor al unei economii durabile și sustenabile, iar în contextul pandemiei de COVID-19 este direct afectat de măsurile restrictive care se impun (reducerea sau, dupa caz, închiderea activității economice) pentru reducerea răspândirii virusului. În vederea limitării pierderilor suferite de agenții economici din toate sectoarele economice și pentru a reuși redresarea imediată a acestora în situația depășirii pandemiei, CONAF solicită Guvernului României să susțină o serie de măsuri menite să limiteze riscul apariției închiderii activității unor agenți economici (falimentului acestora) și implicit a scăderii economiei în ansamblul său”, au explicat reprezentanții Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin CONAF.