Ministrul Muncii: O parte din bugetari vor avea salarii scăzute

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, spune că pensiile vor crește și în 2018, la fel ca și salariile, excepție vor face persoanele cu pensii speciale care vor trebui să renunțe la una din pensii. 

Surprize neplăcute vor fi și pentru unii bugetari ale căror salarii vor scădea chiar de la începutul anului viitor, a declarat Olguța Vasilescu la Antena 3.

”Pensiile cresc anul viitor, cum au crescut și anul acesta. Anul viitor avem în plan și adoptarea legii pensiilor care a suferit o amânare anul acesta. Nu scade nicio pensie, dar cei cu pensii speciale vor alege una dintre ele. Cei care sunt în această situație vor trebuie să opteze pentru o pensie pe care o doresc, probabil pe cea mai mare. Punctul de pensie va crește la 1.100 de lei și este prognozat ca până în 2020, punctul de pensie să ajungă la 1.775 de lei. Vom reduce automat din deficitul pe care îl avem la sistemul de pensii și asta ne va ajuta”, a spus ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

Vasilescu: O parte din bugetari vor avea salarii scăzute

”Am spus că la o mică parte din bugetari vor scădea salariile. Sunt, în general, cei cu funcții de conducere, unde oricum salariile sunt foarte mari, pentru că sindicatele au negociat bine. Oricum, dezechilibrele sunt foarte mari. Era clar că nu putea să continue așa.

Abia în 2022, sistemul va fi complet echilibrat și toți vor avea salarii egale pentru muncă egală. Trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat nu scade salariile. Dar salariile pot scădea, dacă angajatorul vrea să le scadă. Nu au nicio legătură cu transferul contribuțiilor dintr-o parte în alta”, a declarat Olguța Vasilescu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie

Monday, 5 August 2024

„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Sunday, 7 July 2019

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Sunday, 7 July 2019

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety.   Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI