În Spania și Portugalia a intrat în vigoare plafonarea prețurilor la electricitate

Plafonarea preţurilor la electricitate în Spania şi Portugalia, autorizată de Bruxelles în cadrul „excepţiei iberice”, a intrat marţi în vigoare, astfel că facturile la electricitate ale gospodăriilor ar urma să scadă cu 15% până la 20%, potrivit autorităţilor din cele două ţări, transmite AFP.

Această măsură, aprobată miercuri de Comisia Europeană, „se va aplica până la data de 31 mai 2023 şi de ea vor beneficia toţi consumatorii”, a declarat ministrul spaniol al Tranziţiei Ecologice, Teresa Ribera, pentru postul public de televiziune.

 

Măsura va permite protejarea gospodăriilor spaniole şi portugheze, care vor beneficia de o reducere importantă la factura la electricitate, pe o piaţă turbulentă şi complicată din cauza războiului din Ucraina, a adăugat Teresa Ribera, citat de Agerpres.

După discuţii îndelungate, Spania şi Portugalia au obţinut permisiunea Uniunii Europene pentru a fi exceptate de la sistemul tarifar energetic european, din cauza lipsei de interconexiuni electrice cu restul Uniunii Europene, situaţie care îi penalizează pe consumatorii din cele două state din peninsula iberică.

Se reduc cu 15% până la 20% facturile la electricitate 

Acest regim derogatoriu va permite Spaniei şi Portugaliei să plafoneze la 40 de euro pentru un Megawatt-oră, preţul gazului natural utilizat în producţia de electricitate pe parcursul următoarelor şase luni, şi la o medie de 50 de euro pentru un Megawatt-oră în următoarele 12 luni, adică la aproape jumătate faţă de preţul mediu la gaze naturale înregistrat începând din luna ianuarie.

Potrivit autorităţilor de la Madrid şi Lisabona, măsura ar urma să permită reducerea cu 15% până la 20% a facturilor la electricitate pentru consumatori.

Pe piaţa europeană, preţul la electricitate se stabileşte pe baza principiului „costului marginal”, care presupune că preţul de referinţă este preţul ultimei capacităţi de producţie utilizate pentru echilibrarea reţelei, care în prezent este cel al centralelor pe gaze.

Însă acest mecanism penalizează Spania şi Portugalia, ale căror sisteme energetice sunt compuse în principal din capacităţi regenerabile şi care nu au acces la sistemele energetice din restul Europei, din lipsa unor interconexiuni suficiente.

Pe lângă Spania şi Portugalia, mai multe alte state membre UE, precum Franţa şi Italia, ar dori o reformă de amploare a regulilor pe baza cărora funcţionează piaţa europeană de electricitate, în ideea de a separa preţurile la electricitate de cele la gaze naturale. Cu toate acestea, o serie de state membre (Germania, Austria, Ţările de Jos, Danemarca) se opun acestei propuneri de reformă, mizând pe libera concurenţă, pe măsurile de creştere a eficienţei energetice, precum şi pe interconectarea reţelelor de pe continent.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Andrei Dumiter, inclus de LPF în „11” ideal al etapei a V-a din SuperLigă!

Tuesday, 18 August 2026

Pentru evoluția pe care a avut-o, încununată și cu două goluri în poarta FCSB, atacantul Andrei Dumiter a fost inclus de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) în „11” i...

Un bebeluș diagnosticat cu malformații congenitale transferat de la Botoșani la București în sistem mixt! (Video)

Tuesday, 18 August 2026

Un nou-născut în vârstă de 8 zile, diagnosticat cu malformații congenitale și internat la Maternitatea Botoșani, a primit aviz pentru transfer la Spitalul Clinic de Urgență pentru C...

Mandatul primarului din Drăgușeni a încetat de drept, încă se află sub măsura controlului judiciar!

Tuesday, 18 August 2026

Având în vedere măsura controlului judiciar dispusă în ceea ce îl privește pe primarul comunei Drăgușeni, județul Botoșani, domnul Nechita Eugen, începând cu...