În cazul unui zbor anulat, cei afectați pot cere despăgubiri de până la 600 de euro

Legislația europeană le permite celor ce au de suferit din cauza unui zbor anulat să ceară companiei de transport o compensație ce poate ajunge și la 600 de euro. În plus, după cum a stabilit Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) acum câteva luni, zboruri anulate sunt considerate (și astfel dau dreptul la compensație) și cele cărora plecarea le este mutată mai devreme cu mai mult de o oră și cele ce au o întârziere mai mare de trei ore, potrivit avocatnet.ro.

 

Dreptul la compensație în cazul anulării unui zbor este stabilit de Regulamentul european 261/2004. Mai exact, în funcție de distanțele ce ar fi trebuit parcurse cu avionul, în cazul unui zbor anulat se acordă următoarele despăgubiri:

  • 250 de euro - pentru toate zborurile de 1.500 de kilometri sau mai puțin;
  • 400 de euro - pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1.500 de kilometri și pentru toate zborurile cuprinse între 1.500 și 3.500 de kilometri;
  • 600 de euro - pentru toate zborurile care nu intră sub incidența punctelor de mai sus.

Compensațiile pot fi reduse la jumătate de către compania de transport aerian în situația în care pasagerilor li se oferă redirecționarea spre destinația finală cu un zbor alternativ, a cărui oră de sosire nu depășește ora de sosire prevăzută a zborului rezervat inițial cu mai multe de:

  • două ore - pentru toate zborurile de 1.500 de kilometri sau mai puțin;
  • trei ore - pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1.500 de kilometri și pentru toate celelalte zboruri cuprinse între 1.500 și 3.500 de kilometri;
  • patru ore - pentru toate zborurile care nu se încadrează în categoriile amintite la primele două puncte.

Potrivit regulamentului european, compensația se plătește în numerar, prin transfer bancar electronic, ordin de plată bancar sau cec bancar sau, numai cu acordul scris al pasagerului, în bonuri de călătorie și/ sau alte servicii.

În plus, atunci când există mai multe aeroporturi ce deservesc un oraș sau o aglomerare urbană, iar compania aeriană oferă pasagerului un zbor spre un aeroport diferit de cel pentru care s-a făcut rezervarea inițială, operatorul de transport trebuie să suporte costul transferului pasagerului de la aeroportul alternativ fie spre cel inițial, fie spre o altă destinație apropiată convenită cu acesta.

Apoi, după cum a stabilit CJUE în decembrie 2021, în cazul în care o companie aeriană mută mai devreme plecarea unui zbor cu mai mult de o oră, pasagerii au dreptul la compensații și asistență, deoarece acel zbor intră în categoria celor anulate.

De asemenea, în aceeași perioadă, judecătorii CJUE au stabilit că pot fi considerate anulate, adică se pot cere compensații în aceste situații, doar zborurile cu mai mult de trei ore de întârziere.

Mai mult de atât, acum un an, CJUE a decis că simpla deviere a zborului, cauzată de împrejurări excepționale, către un aeroport apropiat, nu conferă pasagerului dreptul la o compensație, așa cum se întâmplă în cazul  anulării sau a unei întârzieri prelungite la sosire. Totuși, compania aeriană trebuie să suporte, din proprie inițiativă, costul transferului pasagerului spre aeroportul de destinație prevăzut inițial sau, dacă așa este convenit, spre o altă destinație apropiată.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un medic din Botoșani face „propuneri ironice” către conducerea „Mavromati”: „Medicina nu se practică după clepsidră”

astăzi, 15:24

Dr. Dorin Șcladan, medic primar obstetrică și ginecologie în cadrul Maternității din Botoșani, a făcut câteva „propuneri formulate ironic” și adresate către conducerea...

Botoșani, gata să facă pasul cel mare! Valeriu Iftime anunță: „Am doi portughezi pe listă! Le dau putere"

astăzi, 14:55

În vârstă de 66 de ani, Valeriu Iftime a intrat în fotbal în urmă cu aproape un deceniu și jumătate. De-a lungul anilor, FC Botoșani a reușit să evolueze în cupele...

Cască obligatorie dacă mergi pe bicicletă sau trotinetă!

astăzi, 14:08

Casca de protecție este obligatorie în prezent pentru conducătorii de biciclete și trotinete electrice cu vârsta sub 16 ani, atunci când circulă pe partea carosabilă. Senatul a ...