În atenția producătorilor de lapte din județul Botoșani! Condiții pentru obținerea ajutorului financiar

În atenția producătorilor de lapte din județul Botoșani! Condiții pentru obținerea ajutorului financiar

   Foto: Agrointel.ro

APIA aduce la cunostinta producatorilor agricoli ca in data de 12.04.2017 s-a publicat Hotararea de Guvern nr. 211 /05.04.2017 privind distribuirea unei sume pentru producătorii de lapte din suma stabilită în anexa la Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepţionale destinate producătorilor de lapte şi fermierilor din alte sectoare de creştere a animalelor.

Cererile se depun la APIA Centrul  judeţean Botosani până la data de 02.05.2017 inclusiv.

Conditii de acordare:

Ajutorul financiar se acordă producătorilor de lapte, persoane juridice, persoane fizice sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) deţin un efectiv de vaci de lapte de minimum 3 și maximum 9 capete, inclusiv, pe beneficiar, identificate și înregistrate în RNE la data depunerii cererii, în exploatație;
b) au livrat/vândut direct minimum 4 tone lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016.

 

Pentru obținerea ajutorului financiar, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:  

a) să deţină registrul individual al exploataţiei cu cod ANSVSA, completat şi actualizat, în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.760/2000 al Consiliului și al Parlamentului European;
b) produc și livrează/vând direct lapte, la data depunerii cererii.

Producătorii de lapte care dețin un efectiv de vaci lapte mai mic de 3 capete sau mai mare de 9 capete nu beneficiază de prevederile prezentei hotărâri.

Cererea  va fi însoţită de următoarele documente:

a) copie a BI/CI al/a solicitantului persoană fizică sau, după caz, împuternicire/procură notarială sau o copie a BI/CI al/a reprezentantului legal/împuternicit legal pentru persoană juridică, persoană fizică autorizată, întreprindere individuală /întreprindere familială
b) copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în cazul persoanelor juridice PJ/PFA/II/IF;
c) copie de pe pașaportul fiecărei vaci de lapte;
d) copie de pe prima și ultima pagină a RIE, din care să reiasă numărul de vaci de lapte existente în exploatație la data depunerii cererii;
e) extras RNE care atestă numărul de vaci lapte, identificate și înregistrate în RNE la data depunerii cererii, detaliat pe crotalii;
f) după caz:  copii de pe facturi sau de pe file din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol sau copie de pe avizul de însoţire a mărfii şi/sau de pe dispoziţia de încasare a valorii aferente laptelui comercializat pentru producătorul care efectuează vânzarea directă a laptelui prin automatele de lapte, care să ateste livrarea/vânzarea directă a minimum 4 tone lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016;
g) pentru a face dovada livrarii/vanzarii directe a laptelui, la data depunerii cererii, unul din următoarele documente, după caz:
(1) copie de pe cel puţin un contract cu un prim-cumpărător, încheiat pe o perioadă de minimum 6 luni, valabil la data depunerii cererii, însoţită de copii de pe cel puţin o factură sau de pe cel puţin o filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, datată în anul 2017;
(2) copie de pe fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, pentru vânzare directă datată în anul 2017;
(3) copie de pe cel puțin un aviz de însoţire a mărfii şi de pe cel puțin o dispoziţie de încasare a valorii/documente fiscale aferente laptelui comercializat în anul 2017 pentru producătorul care efectuează vânzarea directă a laptelui prin automatele de lapte, indiferent de forma de organizare juridică;
(4) copie de pe cel puțin o factură de vânzare directă a laptelui în anul 2017 pentru PFA, II, IF şi PJ.
h) dovadă cont activ bancă/trezorerie.

Documentele prevăzute lit. a) - d) sunt prezentate în original şi copie, în vederea certificării de reprezentantul centrului judeţean al A.P.I.A.,prin înscrierea pe copie a sintagmei „conform cu originalul”.

Documentele prevăzute la literele f) și g ) se certifică de către solicitant prin însrierea  sintagmei „conform cu originalul”, datate și semnate /ștampilate, după caz.


APIA BOTOȘANI

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un șofer din Dorohoi făcea drift-uri cu mașina în timp ce era beat!

astăzi, 14:19

La data de 27 iunie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Dorohoi au oprit pentru control, pe o stradă din municipiul Dorohoi, un autoturism al cărui conducător auto efectua derapaje contro...

Mesajul Nova Apaserv în contextul caniculei către cetățeni: „Apel la responsabilitate, pentru ca serviciul cu apă să poată fi asigurat”

astăzi, 13:20

În contextul temperaturilor ridicate și al creșterii semnificative a consumului de apă, S.C. Nova Apaserv S.A. adresează tuturor utilizatorilor un apel la responsabilitate, pentru ca servici...

Amenzi de peste un milion de lei pentru mai multe primării din Botoșani! (Foto)

astăzi, 12:05

În data de 26.06.2026 comisarii de mediu din Botoșani au finalizat acțiunile de inspecție și control conform tematicului planificat pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor pri...