Guvern: 2.147.325 locuri de consum eligibile pentru acordarea sprijinului la plata facturilor la energie

2.147.325 locuri de consum eligibile pentru acordarea sprijinului pentru plata facturilor la energie de către persoanele vulnerabile – măsură prevăzută prin OUG nr. 166/2022 – a fost identificat până la începutul lunii martie, potrivit unei note de informare prezentată în şedinţa de joi a Guvernului.

Potrivit unui comunicat al Executivului, nota de informare de care Guvernul a luat act include o analiză a situaţiei la zi privind ajutorul financiar de 1.400 de lei, acordat în două tranşe în acest an, pentru plata facturilor la energie de către persoanele vulnerabile, scrie Agerpres.

 

‘Astfel, până la începutul lunii martie, s-a identificat un număr de 2.147.325 locuri de consum eligibile. Pentru tranşa 1, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a emis şi alimentat conturile aferente cardurilor de energie pentru 1.789.271 locuri de consum în luna februarie. Lista cu beneficiarii eligibili a fost actualizată şi 358.054 urmează să primească carduri de energie în prima parte a lunii martie’, se arată în comunicat.

Sursa citată precizează că pentru prima tranşă de 700 de lei s-au efectuat peste 270.000 de plăţi prin mandat poştal, în valoare de peste 85 milioane lei şi s-au procesat peste 4.000 de plăţi online, în valoarea de circa 1,7 milioane de lei.

De asemenea, au fost emise 590.087 de înştiinţări privind neeligibilitatea (303.678 înştiinţări pentru persoanele cu venit peste 2.000 lei şi 286.409 înştiinţări în cazul în care venitul mediu pe loc de consum este mai mare de 2.000 lei).

În ceea ce priveşte activitatea de call center, au fost preluate 107.890 apeluri telefonice şi au fost soluţionate 7.544 sesizări scrise, se mai menţionează în comunicat. 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Loteria Română a trimis plângeri prealabile primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale!

astăzi, 15:01

O plângere prealabilă a fost transmisă de Loteria Română către primăriile care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, transmite joi primarul Ploieştiului, Mihai Poliţe...

DCD Fabrica de carne, din inima Botoșaniului, pe scena internațională a industriei alimentare! (Foto)

astăzi, 14:00

În perioada 17 și 21 octombrie 2026, Parisul a devenit unul dintre principalele puncte de întâlnire ale industriei alimentare mondiale. La SIAL Paris, producători, distribuitori, i...

Peste 400 de elevi botoșăneni au descoperit lumea pompierilor în cadrul programului „Școala Altfel”! (Foto)

astăzi, 13:32

Peste 400 de elevi din județul Botoșani au avut ocazia, în ultimele zile, să descopere activitatea pompierilor și să învețe cum pot preveni situațiile de risc, în cadrul progr...