Activitatea unui operator economic, suspendată de Poliție din cauza casei de marcat

La data de 9 martie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea, împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea comerțului ilicit, în zona Pieței Agroalimentare din Bucecea.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 40 de persoane, au fost controlate 11 unități comerciale și peste 30 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 5.000 de lei și au fost confiscați aproximativ 500 de lei, reprezentând numerar nefiscalizat.

Totodată, față de unul dintre operatorii economici a fost dispusă măsura complementară de suspendare a activității pentru o perioadă de 30 de zile, ca urmare a încălcării, în mod repetat, a prevederilor legale privind utilizarea caselor de marcat electronice.

(Comunicat de IPJ Botoșani)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

Wednesday, 11 November 2026

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

Wednesday, 11 November 2026

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

Wednesday, 11 November 2026

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...