Fondurile Prima Casă au fost distribuite băncilor după noi reguli. Vezi cum se dau banii anul acesta

Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a anunțat finalizarea distribuirii plafonului de garanții acordat programului Prima Casă în 2018. Cele două miliarde de lei au fost împărțite la 15 bănci participante, după noi reguli.

Plafonul de garanţii aprobat luna trecută de Ministerul Finanţelor Publice pentru acest an este cu 20% mai mic faţă de cel din 2017.

La finalul anului trecut, Ministerul Finanţelor Publice a venit cu regulile de funcţionare noi ale programului, valabile din 2018.

Până acum, plafonul de garanţii Prima Casă, distribuit anual de Fondul de Garantare, se aloca băncilor cu cea mai mare cotă de garanţii atrase din totalul garanţiilor puse la dispoziţie de stat într-un an. Anul acesta, instituţiile de credit înscrise în program au primit un raport de evaluare pe baza căruia s-au alocat noile plafoane.

 

Practic, băncile dependente de programul de creditare Prima Casă şi cele cu multe dosare incomplete pot pierde de anul acesta până la 20% din plafonul de garanţii care le-a fost alocat în 2017. Cu alte cuvinte, sunt favorizate băncile în bilanţul cărora creditele Prima Casă au cea mai mică pondere în totalul creditelor clasice pentru locuinţe acordate de acea bancă persoanelor fizice. În acelaşi timp, sunt penalizate băncile cu cele mai multe dosare invalidate de Fondul de Garantare. De asemenea, sunt penalizate instituţiile de credit care care au beneficiat cel mai mult de pe urma Prima Casă.

 

Mai exact, dacă o bancă are o „cotă de piaţă“ pe Prima Casă de 20%, anul acesta i s-ar cuveni un plafon de garanţii de 400 mil. lei. Această sumă urmează să fie tăiată în funcţie de raportul de evaluare. Sumele rămase în urma tăierii sunt constituite ca „bufer“ şi vor fi redistribuite celorlalte bănci. Evaluările se vor face cel puţin trimestrial.

O altă noutate cu care vine programul în acest an este reducerea marjei maxime de dobândă de la 2,5% la 2% pentru construcţia de locuinţe. Executivul a redus deja marja de dobândă încă din 2016 pentru achiziţia de locuinţe, care este tot la 2%. Astfel, dobânzile creditelor Prima Casă sunt formate acum din dobânda ROBOR cu scadenţă la trei luni, care astăzi este de 2,09%, şi o marjă de 2%.  

„Programul Prima Casă a extins accesul la creditul ipotecar către segmentul persoanelor tinere, cu vârste până în 35 de ani, cu efect direct în crearea unei premize de stabilitate pentru tânăra generaţie. Pentru a veni în întâmpinarea beneficiarilor, FNGCIMM a demarat în cursul anului trecut implementarea unor proiecte destinate simplificării procesului de analiză şi facilitării accesului la informaţii direct din site-ul instituţiei”, a declarat Alexandru Petrescu, director general al FNGCIMM.

 

Băncile participante în program anul acesta sunt Bancpost, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, CEC Bank, Credit Agricole Bank România, Garanti Bank, ING Bank, Leumi Bank România, Marfin Bank, OTP Bank România, Piraeus Bank, Raifeissen Bank, Banca Romaneasca, Banca Transilvania şi Unicredit Bank.

Sursa:capital.ro

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Leo Grozavu, pregătit pentru orice scenariu: „Se vorbește de titlu în vestiar”

Monday, 12 January 2026

Leo Grozavu (58 de ani) a reușit să transforme FC Botoșani într-una dintre cele mai solide și mai constante echipe ale acestui sezon de Superligă. La început de 2026, formația din regiunea ...

Polițiștii au vrut să îl ducă la spital, dar șoferul nu a fost de acord și s-a ales cu dosar penal!

Monday, 12 January 2026

La data de 11 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, în municipiul Botoșani, un autoturism condus de către un bărbat, de 53 ani, din comuna ...

Început de an cu puține job-uri în Botoșani, VEZI lista!

Monday, 12 January 2026

Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, la data de 12.01.2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă ...