Ministrul a făcut această afirmaţie în cadrul unei intervenţii la Antena 3, după ce Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a cerut public ministrului Finanţelor şi şefului ANAF să precizeze de ce nu se recuperează banii de la preşedintele Klaus Iohannis.
"Am cerut domnului Mişa (n.r. - şeful ANAF) să-mi prezinte o situaţie legată de acest aspect. Legea spune că trebuie făcut orice demers legal pentru a recupera orice fel de sumă, că e domnul preşedinte Iohannis, că e orice altă persoană fizică sau juridică. E obligat să o facă şi sunt convins că a făcut-o. Mai ales că am cerut şi ca ministru acest lucru. [...] Imediat ce primesc datele o să le şi prezint public pentru ca toată lumea să ştie exact ceea ce a intreprins statul pentru ca o astfel de sumă să fie recuperată", a declarat Eugen Teodorovici, citat de DCNews.ro.