Firmele mici și mijlocii au termen data de 30 noiembrie 2021 pentru a conecta casele de marcat electronice la ANAF. Termenul nu a mai fost prelungit

Operatorii economici încadrați în categoria contribuabililor mici si mijlocii au obligația de a asigura conectarea la distanță a aparatelor de marcat electronice fiscale (AMEF) la sistemul informatic național de supraveghere monitorizare a datelor fiscale al ANAF până la data de 30 noiembrie 2021.

Amânat în mai multe rânduri, termenul pentru această operațiune nu a mai fost prelungit și după această dată.

Conectarea AMEF la sistemul informatic al ANAF va presupune renunțarea la anumite declarații care se depun periodic de către contribuabili având ca efect o simplificare a obligațiilor declarative, in eventualitatea realizării cu succes a procesului si transmiterii datelor complete.

În situația în care aceștia utilizează AMEF instalate în zone nedeservite de rețele de comunicare electronice, au agenții economici au obligația completării și transmiterii declarației prevăzute în Anexa nr. 2 la ordinul precizat, până la termenul anterior menționat.

Nerespectarea obligației de a asigura conectarea la distanță a AMEF, în vederea transmiterii de date fiscale către ANAF vine și cu repercusiuni asupra agenților economic.

Aceasta constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 8.000 și 10.000 lei, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. ff), coroborate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. j), din O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, cu modificările și completările ulterioare.

 

Spune-ne opinia ta