Structura pistei 1 a Aeroportului Internațional “Henri Coandă” a fost reparată în totalitate. Ambele piste, de pe principalul aeroport al României, vor funcționa, fără restricții, la sfârșitul lunii iunie.
Lucrările de reparaţii pentru pista 1 şi căile de rulare au început în luna aprilie, în baza unui program de lucrări aprobat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, sub stricta supraveghere a inspectorilor Autorităţii Aeronautice Civile Române.
Mai mult, traficul aerian niciun moment nu a fost afectat pentru că muncitorii firmei Tehnic Asist au intervenit în baza unui program bine pus la punct, respectiv în anumite intervale de timp prestabilite, pentru a nu fi afectat programul de decolări şi aterizări. În fiecare zi, s-au reparat anumite suprafeţe ale pistei, pentru ca în câteva ore avioanele să decoleze sau să aterizeze în siguranţă. Lucrările de reparaţii pe pista 1 şi calea de rulare au fost coordonate astfel încât pista să fie funcţională, fără restricţii, începând cu sfârşitul acestei luni.
În prezent, firma Tehnic Asist are un contract acord-cadru încheiat cu oficialii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, în valoare de circa 6 milioane euro, pentru servicii de proiectare şi lucrări de reparaţii curente, covoare asfaltice turnate la cald, beton de ciment şi colmatări a rosturilor, fisurilor şi crăpăturilor la suprafeţele pistelor, căilor de rulare şi platformelor de îmbarcare ale Aeroportului Internaţional Henri Coandă.
Încep lucrările de reparaţii la pista 2
În baza contractului, Tehnic Asist asigură şi lucrările de reparaţii pentru pista 2, urmând ca această suprafaţă pentru decolare şi aterizare să poată fi folosită pe întreaga lungime de 3500 m. Potrivit unui calendar bine stabilit, operaţionalizarea imediată a pistei 2 a început la jumătatea lunii, muncitorii au pregătit un program de lucrări astfel încât în perioada următoare să înceapă lucrările de asfaltare. Valoarea lucrărilor de reparaţii pentru pista 2 este de circa 1,1 milioane lei. În aproximativ 20 de zile se vor finaliza lucrările şi pe acea treime din pista 2, care este închisă de mai mulţi ani. În mai puţin de o lună, Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” va beneficia de două piste funcţionale. Pe platforma de îmbarcare şi pe calea de rulare, s-au schimbat dalele din beton şi s-ai finalizat lucrările de reparaţii.
Firma Tehnic Asist a avut contracte pentru pentru reabilitarea şi modernizarea aeroporturilor din Suceava, Tulcea şi Satu Mare.
Sursa: Capital.ro