Ești student în Iași? Chiriile se apropie cu paşi repezi de cele din Cluj. Un apartament în Copou ajunge şi la 700 de euro

Zeci de mii de studenţi din marile centre universitare scot din buzunare sume exorbitante pentru chirii. Preţurile cele mai mari sunt la Cluj, unde chiria unui apartament poate ajunge la 880 de euro, dar şi la Alba Iulia sau Sibiu costurile au explodat.
 
Un apartament cu trei camere se închiriază la Cluj chiar şi cu 880 de euro, în timp ce pentru acelaşi gen de imobil la Iaşi se plătesc între 400 şi 700 de euro, în timp ce la Alba Iulia doar 300 de euro. La Sibiu, însă, o garsonieră se închiriază cu 400 de euro. În Cluj-Napoca învaţă 80.000 de studenţi, din care peste 14.000 au locuri în cămine. Scăzând numărul celor care vin din Cluj-Napoca, rămân totuşi zeci de mii de studenţi care trebuie să rezolve chiria într-un apartament, arata Ziarul de Iasi.
 
La Iaşi învaţă 45.000 de studenţi, care au la dispoziţie 16.500 de locuri de cazare în cămine. Preţul pentru închirierea unei garsoniere porneşte de la 150 de euro pe lună, în timp ce preţul unui apartament cu o cameră porneşte de la 180 de euro pe lună.
 
Pe de altă parte, există şi chirii ridicate la apartamente, în funcţie de numărul de camere şi de zona în care se află. Astfel, un apartament aflat în zona Podu de Fier, la câteva minute de mers de Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr.T. Popa", este închiriat cu 400 de euro pe lună. Potrivit proprietarului, apartamentul are trei camere, este la etajul al doilea al blocului respectiv, fiind complet mobilat şi utilat.
 
În acelaşi timp, un apartament în zona rezidenţială Copou poate ajunge şi la o chirie de 700 de euro pe lună, acesta fiind, de asemenea, cu trei camere şi complet mobilat şi utilat. "Chiriile pornesc de la 100-150 de euro, vorbind aici despre camere de cămin şi garsoniere în zone limitrofe ale Iaşului, şi ajung chiar şi la 700 de euro, în cel mai nou ansamblu rezidenţial, din zona Copou, dar vorbim despre penthouse, cu alte condiţii, alt spaţiu. Totul ţine de banii pe care este dispus să îi cheltuiască cel care închiriază", a afirmat Cristian I., agent imobiliar. Studenţii care au mai puţini bani pot închiri doar o cameră într-un apartament, mai modest şi departe de universităţi, cu 400 de lei pe lună.
 
 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie

Monday, 5 August 2024

„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Sunday, 7 July 2019

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Sunday, 7 July 2019

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety.   Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI