Ordonanța pentru eliminarea obligației de întocmire a fișelor de post și a regulamentului intern, pentru microîntreprinderile cu maximum nouă salariați a apărut joi în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare la momentul publicării.
OUG nr. 37/2021 a apărut joi seara în Monitorul Oficial, iar documentul prevede mai multă flexibilitate atunci când vorbim despre evidența muncii la acești angajatori, relatează avocatnet.
În esență, aceasta include trei mari simplificări pentru microîntreprinderile cu maximum nouă salariați:
- Fișa postului e opțională, dar va trebui comunicată în scris la cerere. Angajatorii cu puțini salariați vor scăpa de obligativitatea întocmirii fișelor de post și vor putea comunica atribuțiile posturilor numai verbal.
- Reguli speciale pentru pontaj. Prin acest document se dă posibilitatea părților să stabilească în scris cum anume se face pontajul, raportat la activitatea specifică - adică așa cum se întâmplă acum în cazul salariaților mobili și al salariaților care muncesc la domiciliu.
- Regulamentul intern a devenit opțional. Microfirmele cu până la nouă salariați au scăpat de obligația de a întocmi regulamentul intern. În cazul angajatorilor fără regulament intern, se vor aplica direct prevederile generale din Codul muncii.
Daca doriți să aflați mai multe despre cum se deschide o firmă, puteți găsi informații relevante la infiintare-firma.ro.