Este criză pe piaţa muncii? Nu mai aveţi pe cine să angajaţi? Unde aţi fost când Ecaterina Andronescu şi guvernul PDL/PSD desfiinţau şcolile profesionale? Unde eraţi când trebuia să susţineţi majorarea salariului minim? Acum nu mai aveţi oameni nici dacă plătiţi mai mult, scrie Cristian Hostiuc, în Ziarul Financiar.
Toate companiile, în special cele româneşti, se confruntă cu lipsa forţei de muncă, cu gradul ridicat de plecări din companie, cu exodul tinerilor care preferă să plece să lucreze în străinătate decât să rămână în ţară.
Săptămâna trecută, pentru prima dată, patru dintre cele mai mari asociaţii din industria hotelieră şi a resturantelor au ieşit public pentru a deplânge deficitul forţei de muncă.
Această criză este mai gravă decât cea economică, iar ca soluţii, proprietarii de hoteluri şi restaurante susţin mutarea oamenilor din zonele unde nu există o cerere mare către zonele mai dezvoltate, şi importul de forţă de muncă.
În industria restaurantelor şi a hotelurilor este nevoie urgent de 50.000 de persoane. Degeaba ai clienţi dacă nu ai chelneri, cameriste, bucătari, recepţioneri etc.
În HoReCa, salariul mediu a ajuns la 1.563 de lei net pe lună (aprilie 2018), cel mai mic din piaţă, faţă de un net pe economie de 2.713 lei. Toată lumea spune că bacşişul acoperă diferenţa până la 3.000 de lei.
Nu există sector din economie care să nu se confrunte cu această problemă a lipsei forţei de muncă. Chiar şi cei din IT, unde salariul mediu a ajuns la 6.400 de lei net pe lună (1.300 de euro), au o lipsă destul de mare de programatori, softişti, faţă de comenzile pe care le au.
Problema este că firmele, antreprenorii, patronii, asociaţiile profesionale, toţi cei care lucrează în sectorul privat s-au trezit de-abia acum când soluţiile sunt limitate, când cei care ar fi putut să lucreze în companiile lor sunt de câţiva ani buni în străinătate, când programele şcolare ar fi putut să fie schimbate astfel încât să se acomodeze mai bine la cerinţele din piaţă.
Două măsuri au fost catastrofale pentru piaţa forţei de muncă în ultimul deceniu şi au determinat criza de acum.
1. Desfiinţarea şcolilor profesionale în 2009 în mandatul Ecaterinei Andronescu, ministru al educaţiei în guvernul PDL/PSD, condus de Emil Boc, cu preşedinte Traian Băsescu.
Şcolile profesionale asigurau un viitor celor care erau în zone mai slabe economic, celor care veneau de la ţară (aproape jumătate din România este la ţară, foarte multe familii neavând bani şi nici tradiţie în a-şi trimite copiii la şcoală dincolo de cele 8 clase), celor care preferau o meserie decât liceul sau facultatea.
În 2004 erau 280.000 de copii în şcolile profesionale, în 2008 erau 180.000, în 2009 numărul a scăzut la 109.000 pentru ca din 2010 totul să se prăbuşească: 51.000 de copii, în 2011 erau 10.000, în 2012 au fost 18.000.
Noroc că trendul s-a inversat odată cu presiunea companiilor străine pentru învăţământul dual: în 2013 erau 25.000 de copii în şcolile profesionale, în 2014 erau 50.000, în 2015 erau 65.000, iar în 2016 numărul lor a ajuns la 80.000. Cred că nici în 10 ani nu vom ajunge la 200.000 – 250.000.
2. Decizia guvernului Tăriceanu şi a guvernelor Boc de a limita creşterea salariului minim pe economie, a fost catastrofală şi i-a împins pe tineri să se ducă în străinătate, împreună cu părinţii lor, să caute de lucru. Citeste integral pe zf.ro...