Institutul Kaizen România (KIRO) a organizat la Botoșani a 38-a ediție a sesiunii Kaizen Manager Club, cu tema “Management prin armonie”, iar Electroalfa a arătat oaspeților (directori de companii, manageri de top din mediul privat si public), prezenți in număr mare că acest concept poate fi implementat cu succes.
Institutul Kaizen este o organizație globală de consultanță și instruire, promotoare a managementului îmbunatățirii continue a performanței angajaților și companiilor, care operează în Europa, America, Asia-Pacific și Africa. Acțiunile pe care le organizează, de tip “Manager Club”, promovează cele mai bune practici la nivel de companii și crează cadrul adecvat pentru rezolvarea problemelor specifice managementului în organizații.
Tema întâlnirii de astăzi a arătat cum se poate obține performanță într-o atmosferă netensionată, dar în cardul acesteia s-a vorbit și despre rolul pe care îl au liderii în obținerea performanței proiectate.
Dezbaterile au fost continuate cu o vizită la sediul Fabricii de Confecții Metalice, parte a Grupului Electroalfa, acolo unde oaspeți din toată țara (manageri ai unor companii de top din Oradea, Cluj, Brașov, Alba-Iulia, București, Iași, Suceava), reprezentanți ai mai multor primării (Buzău, Cluj), precum și ai celor mai reprezentative firme din Botoșani, au avut prilejul să vadă cum principiile Kaizen pot ajuta echipele de management să treacă spre un nivel superior al îmbunătățirii, până la a deveni model de armonie între oameni și tehnologii.
Investițiile recente în extinderea capacităților de producție, în utilajele de ultimă generație, grija pentru condițiile de muncă, de securitate și calitatea produselor, coroborate cu stilul de management transparent, orientat spre performanță și dezvoltarea oamenilor i-au determinat pe vizitatori să aprecieze eforturile pe care compania le face pentru a performa în mediul de business românesc.