Compania cu fabrică la Botoșani a recrutat un celebru bancher de investiții: ”Rolul meu este să sprijin echipa managerială”

De la fondul de investiţii al fraţilor Pavăl, proprietarii Dedeman, la modă. Compania are propria fabrică de confecţii în judeţul Botoşani.

Compania cu fabrică la Botoșani a recrutat un celebru bancher de investiții: ”Rolul meu este să sprijin echipa managerială”

 Laurențiu Ciocîrlan  Foto: zf.ro

Un bancher de investiţii devine consilierul fondatorului Made by Society, fostul Vagabond Studio din Botoșani.

Mai exact, Laurenţiu Ciocîrlan a fost recrutat drept consilierul personal al lui Darian Vicol, fondatorul retailerul de modă Made by Society, fostul Vagabond Studio.

“Laurentiu a venit în echipa noastră cu scopul de a consolida potenţialul de extindere al brandului. Această mutare confirmă faptul că Made by Society este o afacere de succes care are nevoie de specialişti de anvergura lui Laurenţiu pentru ca expansiunea acesteia la nivel european să se realizeze într-o manieră profesionistă”, a declarat pentru zf.ro Darian Vicol, Fondator Made by Society.

”Rolul meu este să îl sprijin atât pe el, cât şi echipa managerială”

 

Compania Made by Society este activă în piaţa de modă unde are în total 23 de magazine, dintre care 20 în centre comerciale din România, două în Sofia (Bulgaria) şi unul în Londra (Marea Britanie).

Echipa Made by Society numără în acest moment 450 de angajaţi, aceştia desfăşurându-şi activitatea în zona de retail fizic şi online, cât şi în producţie, compania având propria fabrică de confecţii în judeţul Botoşani, locul natal al fondatorilor brandului Vagabond.

“Voi fi consilierul personal al lui Darian, iar rolul meu este să îl sprijin atât pe el, cât şi echipa managerială în definirea strategiei de extindere în străinatate şi în atragerea unui investitor care să facă posibilă accelerarea acestei expansiuni. Planul meu este să susţin acest efort de dezvoltare prin asigurarea capitalului şi prin urmărirea disciplinată a principalelor direcţii strategice”, declară Laurenţiu Ciocîrlan, în vârstă de 57 de ani.

Unul dintre cei mai cunoscuţi bancheri de investiţii din România, Ciocîrlan a condus înainte, din poziţia de managing director, fondul de investiţii Equilian Capital al familiei Pavăl, fondatoarea Dedeman. Laurențiu Ciocîrlan a plecat din această funcţie în primăvara acestui an.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Echiparea barului: forme, grosimi și profile de pahare adaptate fiecărui tip de băutură

Wednesday, 11 November 2026

Listele obișnuite de pahare numără forme, dar lasă în plan secund volumul, manevrarea și locul de depozitare. Într-un bar, toate acestea intră în aceeași decizie: ce servești...

Cum alegi un ceas Casio de damă pentru ținutele de zi cu zi?

Wednesday, 11 November 2026

Un ceas purtat zi de zi trebuie să fie mai mult decât un accesoriu care îți arată ora. Este acel detaliu care completează o ținută, reflectă stilul personal și rămâne practi...

Un elev din Botoșani se află pe locul 10 la Jocurile Olimpice de Tineret din Dakar! (Foto)

Wednesday, 11 November 2026

Tânărul atlet român Liviu Isache a încheiat pe locul 10 finala probei de 3000 m, cu timpul de 9:16.66, la cea de-a IV-a ediție a Jocurilor Olimpice de Tineret, desfășurată la Da...