Cătălin Silegeanu, vicepreședinte al PNR: „Deciziile oamenilor politici de la București distrug orașul Botoșani”

Comunicat de presă:

Doamna Vicepremier al României, Raluca Turcan, are probleme mai grave decât atacurile politicianiste nefondate, menite să creeze animozități între cetățenii României și să își fidelizeze electoratul care nu mai are încredere în măsurile Guvernului României, folosindu-se de fondurile europene.

Iată câteva:

Încălcarea Constituției, și a statutului PNL amenințând cu schimbarea politică a judecătorilor CCR. În opinia VICEPREMIERULUI României, Raluca Turcan, Curtea CONSTITUȚIONALĂ a României, forul suprem care garantează respectarea LEGII FUNDAMENTALE este "o instituţie care veghează la respectarea legii îndeamnă printr-o decizie la sfidarea legii".

 

Acum, din cauza politrucilor al căror exponent este și Turcan, PIB-ul per locuitor în Botoșani din media U.E este de 39%, în condițiile în care în momentul integrării în U.E era de 44%.

Au, sanchi, un program de relansare economică și îmi zice doamna Turcan că un program de muncă flexibil, prin care angajatorul reduce timpul de lucru al angajatului, m-ar ajută pe mine, ca antreprenor, pentru că "diferența de timp lucrat mi-o subvenționează statul cu 75%."

Păi, doamna Turcan, în producție doar pornirea utilajelor durează cca 2 ore, oprire/răcirea cca 7 ore, că să produci ai nevoie de continuitate, că să îți onorezi contractele ai nevoie de forță de muncă ce poate lucra în program de 8 ore, conform R.I.Iar la un calcul simplu dacă aș reduce din 3 schimburi din 8 la 6 ore , ar trebui să fac 4 schimburi , ceea ce înseamnă că ale mele costuri cu personalul cresc și nu scad.

Dumneavoastră veniți și le spuneți oamenilor că "economia duduie" prin încasările de la bugetul de stat? Păi, o firmă serioasă își achită datoriile la stat , dacă are de unde , și cum măsurile de relansare promise de la începutul pandemiei întârzie să apară , noi antreprenorii suntem învățați să ne descurcăm așa cum putem , folosindu-ne aptitudinile și competențele în afaceri.

Spuneți că diferența dintre persoanele înscrise în REVISAL anul trecut, când nu era pandemie, comparativ cu acum, e doar de câteva sute? Atunci, cum explicați miile de firme închise? Domeniul HORECA care suferă? Angajații lor unde sunt? Să înțeleg că totul este bine, botoșănenii o duc bine și numai 27.000 de persoane din Botoșani au beneficiat de șomaj tehnic, că deh, nu avem industrie... Dacă aveam, beneficiau mai mulți.

De ce nu îi dați dumneavoastră câteva idei de Industrii domnului Primar aflat în funcție dacă tot faceți comparații cu regiunea București –Ilfov? Sau măcar să meargă dumnealui la cursuri de a cum dezvoltă un oraș folosind strategii de dezvoltare , nu doar gargară politică. Ar trebui să-l echipat dumneavoastră cu viziune și proiecte și să îi întăriți capacitatea de implementare a viziunii și proiectelor.

Cea mai bună strategie și cea mai ambițioasă viziune nu înseamnă nimic dacă nu ai capacitatea să le pui în practică.

De ce nu l-ați întrebat pe primar: Domnule Flutur, de ce nu ați accesat până acum fondurile europene pentru dezvoltarea acestui oraș? Veniți dumneavoastră și ne serviți acum 250 de milioane de euro că pomană electorală? Că să ce? Să vă votăm din nou?

Ne descurcăm și fără mită dumneavoastră. Pentru că noi muncim, noi vă plătim pe dumneavoastră din această muncă de care dumneavoastră și mafia politică din care faceți parte ne văduviți prin aceste măsuri aberante și nefundamentate din punct de vedere economico-științific.

(Comunicat de presă emis de către Cătălin Silegeanu, vicepreședinte al Patronatului Național Român)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O săptămână în care învățarea a prins viață prin experiențe Erasmus+ la Albești! (Foto)

astăzi, 19:18

În perioada 20–24 iulie 2026, Școala Gimnazială Nr. 1 Albești a organizat Școala de Vară – Ediția a II-a, activitate desfășurată în cadrul Acreditării Erasmus+, proie...

Reacția rectorului UMF Iași, după discursul critic al tinerei din Botoșani la ceremonia de final de an: „A modificat caracterul festiv al ceremoniei”

astăzi, 18:14

Conducerea UMF Iaşi susţine că discursul critic al unei absolvente la ceremonia de absolvire a universităţii a afectat caracterul festiv al evenimentului, reprezentanţii universităţii preciz&a...

Record pentru regiunea Moldovei stabilit de către o femeie de 55 de ani. „Cred că trebuie să profităm”

astăzi, 17:06

La vârsta la care, de obicei, o femeie se află la menopauză, o ieșeancă de 55 de ani a adus pe lume un băiețel la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Elena Doamna”, &ic...