Controlorul de trafic aerian este unul dintre joburile cel mai bine plătite, care nu necesită absolvirea unei facultăţi, salariul începând de la aproape 20.000 de lei şi ajungând la 30.000 de lei, potrivit unui raport al companiei de externalizare a serviciilor de resurse umane Smartree.
În topul meseriilor care nu necesită o diplomă de licenţă se află cele de controlor de trafic aerian, sudor argon, macaragiu, alpinist utilitar, grefier sau somelier.
„Chiar dacă nu este necesar să ai studii superioare, acestea sunt totuşi meserii speciale, care presupun anumite cursuri şi calificări. Pentru a ajunge controlor de trafic aerian, în afara examenului de admitere, unul foarte strict, urmează o perioadă de formare profesională specifică acestui domeniu. De asemenea, calificările de macaragiu şi sudor sunt dobândite în urma absolvirii unor şcoli profesionale, iar pentru cele de grefieri şi somelieri sunt organizate cursuri de formare profesională specifice“, a spus Raluca Peneş, coordonator de resurse umane al Smartree. Continuare pe zf.ro...