APIA eliberează adeverințe fermierilor crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Botoșani informează că eliberează adeverințe pentru beneficiarii ajutoarelor naționale tranzitorii și/sau sprijinului cuplat în sectorul zootehnic, care doresc să acceseze credite bancare.

În acest sens, pentru a veni în sprijinul fermierilor, APIA a încheiat convenții cu instituțiile bancare și nebancare și cu fondurile de garantare din domeniul agricol privind finanțarea capitalului de lucru pentru desfășurarea activităților curente pentru beneficiarii ajutoarelor naționale tranzitorii și/sau sprijinului cuplat în sectorul zootehnic.

 

Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință care atestă depunerea de către beneficiar, în Campania 2022,  a Cererii unice de plată pentru schemele de ajutoare naționale tranzitorii și/sau sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum și numărul de animale confirmate în urma efectuării unui prim control administrativ.

Totodată, prin adeverința eliberată de APIA, se confirmă că fermierul, la data emiterii Adeverinței, nu face obiectul excluderilor de la plată pentru schemele din sectorul zootehnic și că acesta îndeplinește condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare.

Cuantumurile înscrise în convenții sunt următoarele:

Ajutorul Național Tranzitoriu în sectorul lapte - schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul lapte (ANTZ 7 - L) – 61,25 lei/ tonă;
Ajutorul Național Tranzitoriu în sectorul carne - schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul carne (ANTZ 8-C) -  213,20 lei/cap; 
Ajutorul Național Tranzitoriu speciile ovine/caprine - schema cuplată de producție,  (ANTZ 9) – 15,21 lei/cap;
Sprijin cuplat categoria bivoliţe de lapte – 510,10 lei/tonă;
Sprijin cuplat categoria taurine din rase de carne  - 824,60 lei/cap;
Sprijin cuplat categoria vaci de lapte – 1159,00 lei/tonă;
Sprijin cuplat viermi de mătase – 289,40 lei/kg gogoși;
Sprijin cuplat categoria ovine / caprine – 54,61 lei/cap.

Conform prevederilor Convenției, dobânda aferentă contractului de finanțare pentru beneficiarii sprijinului acordat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură este de RON-ROBOR 6M + maxim 2%.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN - SA (FGCR) şi Fondul Național de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN - SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituției, la adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.

(Comunicat de presă)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A plecat de acasă în luna mai, fără să spună unde merge. Botoșăneanca este de negăsit!

astăzi, 17:12

În cursul zilei de 11 mai 2026, în jurul orei 12:00, Ramona Vârtan, în vârstă de 43 de ani, a plecat de la domiciliul din municipiul Botoșani în loc necunoscut, i...

Dan Șlincu revine în funcția de prefect al județului Botoșani!

astăzi, 15:16

Noua guvernare a produs schimbări pe scena politică botoșăneană, cea mai importantă fiind, până în acest moment, schimbarea prefectului, reprezentantul Guvernului în teritoriu...

A împlinit 7 ani, dar părinții l-au sărbătorit pe patul de spital: ”Vă rugăm să vă uniți în rugăciune pentru Timotei!”

astăzi, 14:52

Un preot din Botoșani se confruntă cu o durere cruntă, fiul său de doar 7 anișori așteaptă în aceste momente un ”diagnostic clar”, după ce medicii au identificat ”multi...