Salariații cu normă parțială mai mică de patru ore pe zi nu pot beneficia de ajutorul de șomaj, conform legislației în vigoare, deși pentru aceștia firmele plătesc bani la fondul de șomaj. Concret, acordarea indemnizației este imposibilă din cauza stagiului de cotizare impus de autorități, care nu poate fi atins niciodată de persoanele care lucrează, în baza unui singur contract de muncă, una, două sau trei ore pe zi.

 

Potrivit Avocatnet.ro, ajutorul de șomaj este reglementat de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Potrivit acestui act normativ, în cazul salariaților cu normă parțială, stagiul de cotizare la fondul de șomaj este stabilit în funcție de timpul lucrat efectiv, ceea ce poate duce, în anumite cazuri, la imposibilitatea de a obține ajutorul de șomaj.

 

„Pentru persoanele încadrate cu contract individual de muncă cu timp parțial, stagiul de cotizare (...) se stabilește proporțional cu timpul efectiv lucrat, prin cumularea stagiilor realizate în baza contractelor individuale de muncă cu timp parțial”, este lămurit în lege.

 

Cu alte cuvinte, o persoană care lucrează cu normă întreagă (opt ore pe zi și 40 de ore pe săptămână) are un stagiu de cotizare mai mare decât o persoană care lucrează, de exemplu, cu jumătate de normă (patru ore pe zi și 20 de ore pe săptămână). Stagiul de cotizare este perioada în care angajatorul achită obligatoriu la stat, pentru salariat, banii pentru fondul de șomaj.

 

La solicitarea ajutorului de șomaj, problema apare atunci când trebuie îndeplinită condiția de stagiu de cotizare. Concret, stagiul de cotizare trebuie să fie de cel puțin 12 luni în ultimele 24 de luni înainte de data înregistrării cererii pentru ajutorul de șomaj.

 

În cele două exemple de mai sus, ambele persoane pot beneficia de indemnizația de șomaj, cu toate că cea cu jumătate de normă are nevoie de mai mult timp pentru a îndeplini stagiul de cotizare necesar. Mai exact, prima persoană îndeplinește stagiul de 12 luni în (evident) 12 luni de muncă, însă a doua - abia în 24 de luni de muncă.

 

Însă dacă un salariat este angajat, în baza unui singur contract de muncă, cu o normă mai mică de patru ore pe zi și 20 de ore pe săptămână, acesta nu mai are cum să îndeplinească stagiul de cotizare de 12 luni în acea perioadă-standard de 24 de luni înainte de depunerea cererii pentru șomaj. Pentru că îi trebuie mai mult de 24 de luni.

 

În aceste cazuri, solicitanții nu pot obține ajutorul de șomaj pentru că pur și simplu n-au cum să îndeplinească cerința de stagiu de cotizare, le este imposibil. Asta cu toate că și pentru ei firmele sunt obligate să achite bani la fondul de șomaj.

 

Persoanele angajate cu un singur contract de muncă cu normă mai mică de patru ore pe zi și 20 de ore pe săptămână pot, totuși, să facă ceva pentru a beneficia la nevoie de ajutorul de șomaj. O variantă ar fi să încheie încă un contract de muncă, cu ajutorul căruia să-și completeze norma cel puțin până ajung la un total de patru ore de lucru pe zi și 20 de ore pe săptămână. Adică să aibă două joburi diferite, la același angajator sau la angajatori diferiți.

 

Altă variantă ar fi ca autoritățile să modifice legislația astfel încât să acopere și salariații cu normă parțială mai mică de patru ore pe zi și douăzeci de ore pe săptămână.

 

Până în decembrie 2017 a existat o contribuție socială pentru șomaj, datorată, în mod egal, de salariat și de angajator și plătită efectiv de acesta din urmă. Din ianuarie 2018, contribuția pentru șomaj a fost inclusă, alături de alte trei contribuții, în contribuția asiguratorie pentru muncă. Practic, din contribuția de muncă este alimentat mai nou, printre altele, fondul de șomaj.

 

Notă: Legat de problema salariaților cu normă parțială mai mică de patru ore pe zi și 20 de ore pe săptămână, redacția noastră a cerut un punct de vedere oficial al Ministerului Muncii. Vom reveni cu detalii imediat ce vom avea un răspuns de la autorități.