ANRE a publicat Ordinul prin care românii cu fotovoltaice acasă pot vinde energia în reţea. Ce trebuie să ştii

Aşteptat de aproape două luni, proiectul de ordin al ANRE referitor la condiţiile de racordare şi de plată a prosumatorilor a fost în sfârşit publicat.

Persoanele fizice care au montate instalaţii individuale de generare de energie electrică cu o putere de maximum 27 kW, pot primi bani pentru energia livrată în reţea, potrivit unui proiect de ordin al ANRE, îndelung aşteptat, referitor la “aprobarea regulilor de comercializare a energiei electrice produsă în centrale electrice din surse regenerabile cu putere electrică instalată de cel mult 27 kW aparținând prosumatorilor”.

 

Potrivit Economica.net, dincolo de instalaţie, pentru a primi cei 22 de bani pe kWh injectat în reţea, prosumatorul trebuie să arate că el este în primul rând consumator de energie, iar instalaţia este folosită preponderent pentru consumul său, şi să aibă montat un contor inteligent. Atenţie, pentru prosumatorul casnic, montarea contorului se face pe cheltuiala firmei de distribuţie, dacă acesta nu intenţionează să aplice la programul Administraţiei Fondului pentru Mediu prin care se subvenţionează cu 20.000 de lei instalarea unui sistem fotovoltaic. Dacă aplică, o face pe cheltuiala sa, nu a distribuitorului.

În vederea certificării calității de prosumator, persoanele fizice deținătoare de centrale electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie, cu puteri electrice instalate de cel mult 27 kW pe loc de consum transmit operatorilor de distribuție doar  informații privind echipamentele de măsurare a energiei electrice montate în instalațiile de utilizare și caracteristicile acestora, altele decât cele achiziționate de operatorii de distribuție. Ulterior, primesc un certificat de racordare.

“În baza certificatului de racordare completat în acest sens, prosumatorii solicită furnizorilor de energie electrică cu care încheie/au încheiat, după caz, contractul de furnizare a energiei electrice, încheierea contractului de vânzare-cumpărare a energiei electrice produsă în centralele electrice din surse regenerabile de energie prevăzute la art. 1 alin. (1) și livrată în rețeaua electrică, cu respectarea contractului – cadru stabilit în acest sens de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei”, scrie în ordinul ANRE. Citeste mai departe....

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ziua lui, Casian a fost în ”misiune” alături de polițiști! - FOTO

astăzi, 18:25

Pentru Casian, sărbătoritul de astăzi, întâlnirea cu polițiștii a însemnat mai mult decât o simplă surpriză de ziua lui. La doar 3 ani, a avut ocazie de a se apropia, pe...

Noul număr al revistei de cultură ”Hyperion”. Gellu Dorian: ”Parazitismul literar”

astăzi, 16:33

Ediția de toamnă a Revistei de cultură ”Hyperion” – numărul 7-8-9 din 2026 (387-388-389) vine în fața cititorului cu formatul obișnuit și cu varii materiale semnate de a...

Tridex Juniors Cup U9: Fotbal, energie și bucurie pentru aproximativ 140 de copii din județul Botoșani! – FOTO, VIDEO

astăzi, 15:05

Tridex Sport Arena își propune să continue promovarea sportului juvenil și să ofere copiilor din Botoșani și din localitățile județului cât mai multe oportunități de competiție...