ANAF Botoșani: Înregistrarea în SPV devine obligatorie pentru transmiterea documentelor, începând cu 1 martie 2022

Înregistrarea în SPV devine obligatorie începând cu 1 martie 2022 pentru transmiterea cererilor, înscrisurilor sau a oricăror altor documente către organele fiscale, de către contribuabilii care desfăşoară activităţi economice într-o formă de activitate autorizată.

Prin O.G. nr. 11/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și reglementarea unor măsuri fiscale, a fost introdusă, începând cu data de 01 martie 2022, obligativitatea transmiterii la organul fiscal central a cererilor, înscrisurilor  sau a altor documente prin intermediul Spațiului Privat Virtual.  Această obligativitate revine persoanelor juridice, asocierilor și altor entități fără personalitate juridică, persoanelor fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent ca persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale.

În situația în care contribuabilii/plătitorii nu își îndeplinesc obligația comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță a cererilor, înscrisurilor sau oricăror altor documente, iar acestea sunt depuse la organul fiscal central în format letric, nu vor fi luate în considerare, urmând ca acesta să notifice contribuabilii/plătitorii cu privire la obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță.

Recomandăm contribuabililor să întreprindă demersurile necesare pentru înregistrarea în Spațiul Privat Virtual, până la data de 01 martie 2022, pentru a evita eventualele efecte negative care pot apărea în situația în care un document trebuie depus într-un anumit termen, iar acest lucru se realizează fizic și nu prin intermediul Spațiului Privat Virtual, cum ar fi: pierderea dreptului de a beneficia de o facilitate fiscală, aplicarea unor amenzi, etc.

Reamintim faptul că Spațiul Privat Virtual este un serviciu gratuit, disponibil 24h/24h, 7 zile/7 zile, prin intermediul căruia contribuabilii depun declarații, cereri, solicită documente, verifică situația fiscală proprie, etc. Prin transmiterea documentelor prin mediul electronic sunt economisite atât resursele contribuabililor, cât și cele ale administrației fiscale.

Persoanele fizice sau juridice, care dețin certificate digitale calificate, pot solicita înregistrarea ca utilizatori SPV pe baza acestora, iar persoanele fizice care nu dețin un astfel de certificat, pot solicita înregistrarea pe bază de nume de utilizator și parolă. 

(Comunicat de presă emis de ANAF Botoșani)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Casa Memorială „Ilie Cleopa” din Sulița prinde contur. ”Au fost consultate arhive naționale, muzeografi și specialiști!” - FOTO

Thursday, 30 April 2026

După o perioadă îndelungată de documentare, proiectul pentru reconstruirea Casei Memoriale „Ilie Cleopa” din Sulița a ajuns într-o etapă importantă. Mai exact, în f...

Valeriu Iftime, apel către AUR și PSD. Mesaj de sprijin pentru Bolojan, dar și un avertisment: ”Să rămânem cu picioarele pe pământ!”

Thursday, 30 April 2026

Liderul liberalilor botoșăneni, care în urma unei declarații cu privire la actuala criză politică a fost în vizorul presei naționale, consideră că vina ar aparține jurnaliștilor,...

Premierul Ilie Bolojan ajunge, vineri, la Suceava!

Thursday, 30 April 2026

Ilie Bolojan, prim-ministrul României, se va deplasa vineri dimineață în județul Suceava, unde va inaugura o creșă, pentru ca apoi să participe la semnarea contractelor pentru proiec...

-->