Amenzile de circulaţie cresc cu 31%, de la 1 ianuarie 2018

Amenzile de circulaţie cresc cu 31%, de la 1 ianuarie 2018

   Foto: economica.net

Salariul minim brut pe economie creşte cu 31%, de la 1 ianuarie 2018, de la 1.450 de lei, la 1.900 de lei, dacă propunerea prezentată, în primă lectură, la Guvern, de ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, va fi şi aprobată de Executiv. Vestea proastă pentru şoferi este că, de la aceeaşi dată, creşte şi cuantumul amenzilor de circulaţie, tot cu 31%.

'Vă propunem astăzi o hotărâre de guvern într-o primă citire prin care salariul minim brut pe ţară să crească la 1.900 de lei de la 1 ianuarie 2018, astfel încât salariile românilor să nu fie afectate de întoarcerea sarcinii fiscale. Suma este aferentă salariului prevăzut în programul de guvernare, care era de 1.550 de lei de la 1 ianuarie 2018, în condiţiile în care, la vremea respectivă, nu fusese luată în calcul întoarcerea sarcinii fiscale de la angajator la angajat', a declarat Lia Olguţa Vasilescu, joi.

Majorarea salariului minim aduce după sine şi o creştrere a cuantumului amenzilor rutiere. Potrivit articolului 98 din Codul Rutier, amenzile contravenţionale se stabilesc pe clase, în funcţie de numărul de puncte amendă aplicate. Un punct-amendă reprezintă, valoric, 10% din salariul minim brut pe economie, deci o creştere a acestui indicator aduce cu sine o creştere a amenzilor. Aşadar, valoarea unui punct-amendă va ajunge la 190 de lei, de la 1 ianuarie 2018.

Cele mai mici amenzi, cele aplicabile clasei I de sancţiuni, ca vorbitul la telefon, faptul că nu aţi semnalizat, sau nepurtarea centurii de siguranţă, ajung la 570 de lei (2 sau 3 puncte amendă).

Cele mai mari amenzi aplicate persoanelor fizice sunt din clasa IV, şi ajung la 20 de puncte-amendă, adică 2.900 de lei. Aici intră, spre exemplu, cei care conduc o maşină a cărei Inspecţie Tehnică Periodică a expirat, cei care intră pe drumurile modernizate cu noroi pe roţi, cei care transportă copii mai mici de 12 ani pe locurile din faţă sau cei care conduc o maşină care nu are montate una dintre cele două plăcuţe de înmtriculare.

Iată care sunt clasele de sancţiuni şi amenzile, potrivit Codului Rutier:
clasa I: 2 sau 3 puncte-amenda;
clasa a II-a: 4 sau 5 puncte-amenda;
clasa a III-a: de la 6 la 8 puncte-amenda;
clasa a IV-a: de la 9 la 20 puncte-amenda;
clasa a V-a: de la 21 la 100 puncte-amenda (doar pentru persoane juridice).

Sursa: Economica.net

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie

Monday, 5 August 2024

„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Sunday, 7 July 2019

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Sunday, 7 July 2019

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety.   Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI