Noile reguli pe care trebuie să le respecte ciobanii (Foto, Video)
ZAMBETUL ZILEI

Iata ca ciobanii vor trebui sa respecte si ei legea, cei din capul tarii gandindu-se ca tare ar fi bine sa le reglementeze si lor activitatea.

Iata cateva (cele mai importante) reguli de care trebuie sa tina cont ciobanii:

Daca vin lupii, ciobanii sunt rugați sa anunțe autoritațile și sa aștepte în liniște sosirea lor.

Stânele trebuie sa aiba acordul de funcționare ISU, MISU, PISU și CANISU.

Se va considera abuz si act de cruzime asupra animalelor folosirea unor cuvinte precum “hoooo”, “dâââr”, “mar?”.

 

Daca turma trece de la munte la șes, doi câini din trei vor putea fi trimiși în concediu cu plata sau concediați cu trei salarii compensatorii.

Ciobanii care pasc turme în Ardeal se vor adresa oilor atât în limba româna, cât și în limba maghiara. De asemenea, câinii sunt obligați sa latre bilingv.

Câinii vor avea voie sa latre doar în afara orelor de odihna stabilite prin lege.

Berbecul care conduce turma va fi ales de catre oi prin vot secret, democratic.

Oile vor putea fi tunse doar cu acordul lor.

Oile negre vor fi ținute în același țarc cu cele albe și orice forma de discriminare bazata pe culoarea blanii lor va fi aspru sancționata de lege. Daca, în schimb, un berbec este de culoare neagra, va candida pe locuri separate pentru postul de conducator de turmă.

 

Fotografia zilei


 

Clipul zilei

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Cum a ajuns un botoșănean să câștige 100 de euro pe un singur boboc de gâscă! - FOTO

Friday, 6 November 2026

Botoșăneanul Andrei Ciobanu crește de aproximativ trei ani gâște din rase grele, printre care și gâște din rasa Holmogor. Deși nu vorbește încă despre o fermă comercială, ...

”Regina și Marea”, recomandarea săptămânii la Cinema Unirea Botoșani - VIDEO

Friday, 6 November 2026

Pe măsură ce demența îi erodează unei femei capacitatea de a-și exprima viața interioară, soțul și fiica ei se străduiesc să acționeze în interesul ei, căutând echilibru...

IPS Teofan se va afla, săptămâna viitoare, în județul Botoșani!

Friday, 6 November 2026

Luni, 9 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan va sluji Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Dimitrie” – Cândești, Protopopiatul Dorohoi, ...