La Cinema Unirea: "Procesul" unui fost ofițer român, condamnat la 25 de ani pentru crimă! VIDEO

Sambata, 14 iulie 2018, la ora 20.00, la Cinema Unirea poate fi vizionat documentarul "Procesul", realizat de Claudiu Mitcu și Ileana Bîrsan, care prezintă cazul lui Mihai Moldoveanu. La proiecție va fi prezentă scenarista Ileana Bîrsan.

„De 20 de ani, din care mai bine de 16 în închisoare, Mihai Moldoveanu se zbate să-și găsească dreptatea. Dosarul destul de stufos al proceselor lui conține foarte multe erori și insuficiente probe pentru condamnarea pentru omor deosebit de grav. Deși procurorii și judecătorii care au condus la condamnările lui nu au vrut să depună mărturie în film, sperăm ca imaginile de arhivă să suplinească măcar parțial lucrarea sistemului, din anii 1995-1996, în acest caz. Ce este uluitor, limpede și înfricoșător, în același timp, este că în procesul de rejudecare, în anii 2014-2015, nu s-a făcut totul pentru aflarea adevărului”, spune scenarista Ileana Bîrsan.

Procesul, nominalizat la Gala Premiilor Gopo din acest an, la categoria „Cel mai bun documentar”, urmărește cazul lui Mihai Moldoveanu, fost ofițer al armatei române, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care susține că nu a comis-o. După un lung șir de încercări de a-și demonstra nevinovăția, în anul 2012, CEDO a hotărât că a avut loc o încălcare a dreptului la un proces echitabil. Acuzatul nu a avut avocat, nu a fost audiat și nu s-au administrat în mod direct probe.

Claudiu Mitcu și Ileana Bîrsan au început să documenteze cazul lui Mihai Moldoveanu în 2013, când bărbatul tocmai fusese eliberat din penitenciar. Documentarul îl urmărește pe Mihai Moldoveanu după eliberarea provizorie și se concentrează pe rejudecarea dosarului și consecințele noii sentințe, oferindu-i spectatorului rolul de jurat într-un caz complicat și controversat. 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider / De la Kiev se anunță că Zelenski „are sprijinul poporului ucrainean”!

astăzi, 17:05

Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l pe omologul său Volodimir Zelenski şi con...

Doi soți din Dorohoi, alături de șase dintre copiii lor, în pelerinaj la Cuvioasa Parascheva: ”E ca la o vânătoare de comori, iar comoara este Sfânta!” - VIDEO

astăzi, 15:45

Au opt copii, o familie fericită și unită, chiar dacă lipsurile îi supun la grele încercări. Pentru că vor să îi mulțumească Lui Dumnezeu, au ajuns astăzi la Iași, pentru ...

Paradox? România câștigă locuitori de câțiva ani!

astăzi, 14:32

România a câștigat în 2025 peste 100.000 de locuitori. Au fost mai mulți oameni care au intrat în țară pentru ședere pe termen lung decât au plecat. Țara a trecut d...