Ziua Universală a Iei, sărbătorită de elevii Liceului „Demostene Botez” Trușești! (Foto)

Scopul activității a fost acela de a promova cultura și tradițiile populare românești în rândul tinerilor și de a păstra identitatea noastră culturală.

„Port ie cu mândrie!” a fost activitatea organizată cu prilejul Zilei Universale a Iei de către elevii Liceului „Demostene Botez” Trușești la Muzeul Etnografic din localitate. Scopul activității a fost acela de a promova cultura și tradițiile populare românești în rândul tinerilor și de a păstra identitatea noastră culturală.

Ziua de 24 iunie este zi sfântă pentru credincioșii ortodocși care sărbătoresc Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, zi cunoscută de popor ca şi Drăgaica sau Sânzienele, dar recent și ca Ziua Iei. Doamna Elena Chiponcă, cea care a dat viață muzeului din Trușești le-a vorbit copiilor despre ia românească, despre tradițiile, obiceiurile și credințele legate de această sărbătoare.

 

Copiii au ascultat poveștile, au cules sânziene și și-au împletit coronițe, purtându-le alături de frumoasele costume populare. Considerată adesea haina țesută din rugăciune, ia românească nu este doar un obiect vestimentar tradițional, ci și un simbol care reflectă legătura strânsă dintre portul popular și lumea satului românesc, meșteșugul coaserii iei fiind în sine o formă de transmitere a credinței și a valorilor creștine.

Pe ia românească sunt așternute cu mare măiestrie, crâmpeie din sufletul și viața românilor, evidențiindu-se continuitatea si unitatea noastră ca popor. De-a lungul istoriei și câmpurile de luptă au fost martore ale prezenței iilor purtate, în semn de recunoaștere, de către eroii neamului românesc, care si-au dat viața pentru credință, neam și unitate. Însăși croiala iei are formă de cruce, o cruce milenară, izbăvitoare de rău și dătătoare de bine, adevăr și frumos.

Așadar, să purtăm cu mândrie ia românească, pentru a ne respecta identitatea locului și pentru a lăsa urmașilor o moștenire incontestabilă a poporului român.









 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

Saturday, 7 November 2026

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

Saturday, 7 November 2026

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

Saturday, 7 November 2026

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...