Ziua Națională a României va fi marcată la Săveni prin activități cultural – artistice

Ziua Națională a României sau Ziua Marii Uniri, de pe 1 decembrie, va fi sărbătorită la Săveni prin diferite activități cultural artistice, transmit organizatorii evenimentului într-un comunicat de presă.

Potrivit organizatorilor, proiectul are ca principal scop crearea unui cadru de manifestare cultural - artistică a tinerei generații și promovarea în rândul comunității din orașul Săveni a momentului istoric - Marea Unire a tuturor Românilor, înfăptuită la Alba Iulia, în data de 1 decembrie 1918.

 

,,1 Decembrie este data în care an de an, locuitorii orașului Săveni, la fel ca românii de pretutindeni, sărbătoresc Ziua Națională a României. Anul acesta, în orașul Săveni vor fi organizate mai multe evenimente și activități cultural-artistice care vor aduce în prim plan importanța zilei de 1 decembrie 1918, când Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a adoptat rezoluția prin care este atestată unirea tuturor românilor din Transilvania și Banat cu România. Astfel, data de 1 Decembrie 1918, a devenit pentru noi toți, un reper al patriotismului și dragostei de țară și neam, pe care trebuie să-l promovăm și să-l menținem treaz în memoria colectivă a poporului nostru, indiferent că locuim la Săveni, Iași, Alba Iulia, București sau în altă localitate de la noi din țară ”, a declarat domnul Relu Petru Tîrzioru, primar al orașului Săveni.

Astfel, Ziua Națională a României va fi sărbătorită prin lansări de carte, expoziții, sesiuni de comunicări, dar și într-un cadru festiv, care amintește oamenilor de înfăptuirea României Mari, reconectându-i la valorile naționale și spiritului neamului strămoșesc.

Evenimentul va începe la ora 11:00 cu sesiuni de comunicare cu genericul „Istoria, limba și valorile poporului român”. Vor lua cuvântul organizatorii, invitații de onoare, reprezentanții Primăriei și ai Consiliului Local al orașului Săveni. De la ora 11:30 toți participanții de la eveniment se vor alătura la Hora Românească.

De la ora 12:00 va avea loc lansarea și prezentarea cărții „Jocuri Populare din județul Botoșani”, realizată de Mihai Chelărescu, maestru-coregraf la Asociația Culturală ,,Arlechin”. Vor lua cuvântul rapsozii populari și invitații de onoare Maria și Alexandru Vasiliu, Virginia Rata, Steliana Băltuță.

La ora 13:00 va urma un spectacol muzical coregrafic ,,Uniți în spirit românesc”, în care vor evolua ansambluri artistice și artiști cu melodii din repertoriul național. Aceștia sunt Ansamblul folcloric ,,Floarea Soarelui”, Casa de Cultură Săveni, coregraf Laurențiu Cîrligeanu; Ansamblul folcloric ,,Vlăstarele lui Enescu”, Centrul cultural din comuna George Enescu, coregraf Chiorescu Alin; Ansamblul folcloric ,,Mugurașul”, Centrul cultural din comuna Copălău, coregraf Alexandru Vasiliu; Grupul vocal ,,Crenguța de busuioc”, Asociația Culturală Arlechin, mentor artistic Carmen Cornaci și Grupul artistic ,,Star Music”, Asociația Culturală Arlechin, profesor, Roxana Pricop.

Principalii partenerii ai proiectului sunt Liceul Teoretic ,,Dr. Mihai Ciucă”, Săveni, Școala Gimnazială Nr. 1 Săveni, Muzeul de Arheologie Săveni, Fundația Județeană pentru Tineret Botoșani, Centrul Județean de Voluntariat Botoșani – Filiala Săveni și Asociația Culturală ,,Arlechin”.

Regulamentul de organizare și participare la activitățile proiectului ,,1 Decembrie – Ziua Marii Uniri”  poate fi solicitat prin email: saveni7day@gmail.com sau direct de la reprezentanții instituțiilor și organizațiilor partenere, după cum urmează: Sorin Luță, Flavius Alin Damean, Cristina Chiorescu, Angelica Maticiuc, Mihaela Dresleucă, Felicia Năpîrcă, Ciprian Băetu, Nadia Ungureanu și Oana Onciu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Autoutilitară radiată din circulație în Germania, descoperită de către polițiștii de frontieră botoșăneni!

astăzi, 10:52

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți-Prut efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea, pe drumurile publice, un autovehicul radiat din ...

Când înțelegerea devine primul pas spre schimbare: peste 40 de participanți au început, la Botoșani, o călătorie de învățare în universul autismului

astăzi, 10:13

Uneori, pentru a schimba felul în care un copil este înțeles, trebuie mai întâi să schimbăm felul în care privim lumea prin ochii lui. Să învățăm să descifr...

Elevi din Botoșani premiați la un concurs gastronomic organizat de USV Iași! (Foto)

astăzi, 09:58

La Iași, pe 17 octombrie, a avut loc Concursul Național „Identificare și atestare de produse tradiționale”, aflat la ediția a IX-a. În total au participat 23 de licee, cu 152...